Viceprimar al Zalăului, sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei pentru incompatibilitate
Viceprimarul Zalăului, Fazakas Nicolae, a fost sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei cu 5% pe durata a două luni, după ce s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012 - 2013, când a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar al municipiului, cât şi pe cea de membru în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) într-o companie subordonată Consiliului Local.
Decizia sancţionării a fost luată, în unanimitate, joi, de către consilierii locali din Zalău, starea de incompatibilitate fiind constatată de către Agenţia Naţională de Integritate. În referatul care a însoţit proiectul de hotărâre privind aplicarea sancţiunii se arată faptul că, deşi s-a aflat în incompatibilitate în perioada iulie 2012 - august 2013,
Fazakas Nicolae nu a prejudiciat interesele administraţiei locale, deoarece nu a beneficiat de indemnizaţie sau remuneraţie în calitatea sa de membru al AGA al SC Transubis SA Zalău, companie de transport local aflată în subordinea Consiliului Local.
Potrivit referatului, viceprimarul nu putea fi sancţionat cu mustrare sau avertisment, ci doar cu diminuarea indemnizaţiei sau eliberarea din funcţie. Decizia consilierilor locali a fost aceea de diminuare a indemnizaţiei viceprimarului cu 5% pe durata a două luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News