Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt (KDNP), a declarat că cel mai important mesaj al "marelui marș al secuilor", organizat duminică, în județul Covasna, este acela că "maghiarii nu sunt inferiori niciunei alte națiuni". Viceprim-ministrul ungar a avut aceleași cuvinte pentru minoritate din Ardeal și în mai anul acesta, când a participat la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc.
"Sprijinim comunităţile maghiare în atingerea obiectivelor lor. Dacă alte naţiuni beneficiază de autonomie teritorială, atunci şi maghiarii au dreptul la ea. Nu suntem inferiori niciunei alte naţiuni. Ungaria mizează pe dumneavoastră şi orice s-ar întampla, şi dumneavoastră puteţi miza întotdeauna pe Ungaria", spunea Zsolt pe 25 mai, citat de Jurnalul Național.
Oficialul maghiar declară acum că secuii și maghiari din Transilvania sunt marioneta politicii românești și respinge regionalizarea propusă de Guvernul Ponta.
"România nu a respectat prevederile Tratatului de la Trianon și promisiunile declarației de la Alba-Iulia. Inițiativa de regionalizare a Guvernului Ponta ne aduce aminte de desființarea Regiunii Autonome Maghiare și de redesenarea de către Ceaușescu a granițelor seculare ale județelor secuiești", a spus vicepremierul, citat de Kronikia, relatează ziare.com.
"Trebuie să acceptăm că tăcerea nu duce nicăieri. Ne-am săturat ca secuii și maghiarii din Transilvania să fie marioneta politicii interne românești. Autonomia nu este o favoare ce trebuie făcută cadou de români către maghiari, ci un drept al omului la autodeterminare la nivel de comunitate, deci ni se cuvine", a adăugat Semjen Zsolt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol