Data publicării:

Vicepremierul Ungariei: Cred că românii şi maghiarii sunt creaţi ca să conlucreze, mâna noastră e întinsă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp

Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a declarat, vineri, la Oradea, cu ocazia festivităţilor organizate de UDMR la Ziua Maghiarilor de pretutindeni, că maghiarii şi românii pot să conlucreze împreună.

"15 Martie este sărbătoarea independenţei şi a existenţei maghiarilor de pretutindeni. Existenţa maghiarilor înseamnă că avem dreptul la drepturi care să ne ajute să ne menţinem identitatea. Maghiarii nu au cerut vreodată un altfel de lucru care să nu existe în Uniunea Europeană.

Dacă se acceptă că unele drepturi sunt permise în Uniunea Europeană, dar nu şi maghiarilor, atunci s-ar accepta faptul că maghiarii sunt cetăţeni europeni de rangul doi în UE şi nu au aceleaşi drepturi ca şi celelalte popoare. Dar neacceptând acest lucru, tot ce este posibil în Uniunea Europeană este posibil şi pentru naţiunea maghiară. Şi este logic că dacă aceste drepturi pentru maghiari devin realitate, asta nu înseamnă că va fi mai puţin pentru români.

Cred că românii şi maghiarii sunt creaţi ca să conlucreze împreună, iar acum la aceste alegeri europene, întrebarea este dacă ne putem păstra această gândire creştină şi direcţie europeană. Maghiarii şi românii trebuie să conlucreze. Mâna noastră este întinsă. Şi această conlucrare nu depinde de bunăvoinţa părţii maghiare. Dacă Ungaria a reuşit nu de mult să se înţeleagă foarte bine şi cu Serbia şi cu Slovacia, atunci credem că nu numai de noi depinde ca să fie o situaţie similară, de perfectă conclucrare şi cu partea română", a declarat presei Semjén Zsolt.


Vezi și: 

Gigantul Facebook face dezvăluiri. De ce nu au mers serviciile

SIMULARE BACALAUREAT 2019. Elevii susțin probele scrise între 18 și 21 martie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel