Data publicării:

Viaţa pe Pământ, apariție cu mult înainte de data la care se credea inițial

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Pământul a fost, în urmă cu trei miliarde de ani, un mediu ostil caracterizat prin schimbări climatice imprevizibile şi printr-o deprivare de oxigen.

Autorii unui nou studiu susţin însă că în ciuda acestor condiţii, anumite forme de viaţă au reuşit să prospere în acea perioadă, informează Tech Times.

Pentru realizarea acestui studiu, publicat în jurnalul de specialitate Nature, Roger Buick de la departamentul pentru Pământ şi ştiinţe spaţiale de la Universitatea din Washington, alături de alţi colegi de-ai săi, a analizat unele dintre cele mai vechi şi mai bine conservate roci care au fost colectate din nord-vestul Australiei şi din Africa de Sud.

Cele 52 de roci datează de acum 2,7-3,2 miliarde de ani şi s-au format înainte ca oxigenul să existe în atmosferă. Prin urmare, acestea conţin ”indicii chimice” care nu sunt prezente în rocile moderne.

Citește și: Creați de extratereștri? Câștigător al premiului Nobel crede asta

Cercetătorii au descoperit că în acea perioadă existau cantităţi mari de azot, substanţă care ar fi susţinut forme de viaţă de bază precum viruşii, bacteriile sau alte asemenea organisme. Prin urmare, organismele care pot supravieţui cu ajutorul azotului din atmosferă au apărut în această perioadă, mai exact cu un miliard de ani înainte de data la care se credea că au apărut primele forme de viaţă.

”Datele noastre sugerează că perioada minimă de constrângere este de 3,2 miliarde de ani pentru originea fixării biologice a azotului ceea ce sugerează că molibdenul a fost biodisponibil în mijlocul oceanului, în perioada Archaean, cu mult îniantea Marelui Eveniment de Oxidare”, au notat cercetătorii.

Mare Eveniment de Oxidare a avut loc în urmă cu 2,3 miliarde de ani, perioadă despre care se credea anterior că au apărut primele forme de viaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel