Data publicării:
Viața după BREXIT. Mesaj RADICAL afișat într-un bloc din Norwich - foto
Într-un bloc din orașul Norwich, din estul Angliei, au apărut anunțuri prin care locatarii sunt informați că nu sunt tolerați în bloc dacă nu vorbesc limba engleza, potrivit Eastern Daily Press.
'Happy Brexit Day', este mesajul cu care sunt întâmpinați locatarii.
'Dacă vreți să vorbiți în limba voastră maternă, oricare ar fi ea, vă sugerăm să vă întoarceți în țara voastră de origine. Să predați apartamentul pentru a putea locui britanici în el și pentru a ne putea întoarce la normalitatea de dinainte ca voi să ne infectați măreața noastră insulă de odinioară.
Alegerea e simplă: supuneți-vă regulii majorității sau plecați! Nu va mai trece mult până când guvernul nostru va aplica reguli prin care pune britanicii pe primul loc. Prin urmare, ori evoluați, ori plecați', se mai arată scris pe ușa blocului din Norwich.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News