"Prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe reprezentantul special al președintelui SUA pentru probleme climatice, John Kerry, aflat în România în contextul participării la Summit-ul și Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, care se desfășoară la București.
”România este interesată de intensificarea cooperării româno-americane în vederea consolidării Inițiativei celor Trei Mări, în calitatea Statelor Unite de partener strategic al acestui format de cooperare, și ne dorim promovarea obiectivelor economice comune și a securității regionale”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului a subliniat importanța realizării unor proiecte care să sporească gradul de interconectivitate în regiunea celor Trei Mări, precum Via Carpatia și Rail-2-Sea. De asemenea, a exprimat interesul României pentru orientarea Inițiativei Celor Trei Mări către domeniile energiei cu emisii reduse de carbon și al energiilor regenerabile, nucleară și pe bază de hidrogen.
În cadrul aceleiași întrevederi, premierul Marcel Ciolacu a remarcat dorința unor companii majore din SUA de a realiza investiții noi în România, exprimându-și speranța că lucrările Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări vor contribui la concretizarea acestor investiții.
Cei doi oficiali au avut, totodată, un schimb de opinii cu privire la situația de securitate regională, oficialul american mulțumind României, în acest context, pentru sprijinul multidimensional acordat Ucrainei.
Premierul Marcel Ciolacu a reafirmat susținerea României pentru Ucraina, atât timp cât va fi necesar, și a mulțumit, la rândul său, Statelor Unite ale Americii pentru sprijinul ferm pentru securitatea României, reflectat în creșterea prezenței militare americane pe teritoriul țării noastre, dar și în mesajul ferm de atașament față de Articolul V al Tratatului Nord-Atlantic. Totodată, a fost reiterat interesul României de a conlucra strâns cu partea americană pentru realizarea obiectivelor Strategiei privind Marea Neagră a administrației SUA.
Totodată, prim-ministrul Marcel Ciolacu a reafirmat dorința României de a înregistra progrese în privința includerii cetățenilor români în programul Visa Waiver al SUA, astfel încât anul viitor să fie îndeplinite condițiile necesare pentru atingerea acestui obiectiv, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Guvernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- 170 de zimbri din România pot absorbi CO2-ul produs de 2 milioane de mașini - Articol The Guardian
- „Stăpânul inelelor“ se întoarce. Primele imagini din noul sezon cu Sauron, Galadriel și Celebrimbor / video
- Sunt ultimele informații din TAROM: Mesajul primit de toți angajații, în această seară. Ce s-a discutat cu directorul despre salarii
- Proprietarii de vehicule electrice spun că mașinile lor îi îmbolnăvesc - o șoferiță susține că Tesla i-a provocat sângerări nazale, dureri corporale și căderea părului
- UPDATE: Atacatorul ar fi membru al unei grupări paramilitare pro-ruse / Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat
- Antena 3 CNN, imagini cu Ludovic Orban, dansând la o petrecere cu vrăjitoarea Sidonia și clanul Fabian. „M-am rugat plângând / Să nu mă părăsești nicicând”
- Roșiile cu brânză, ”meniul de vară” al românilor. Mihaela Bilic: N-ai ce să greșești
- Marea Finală Chefi la cuțite 2024. Câștigător sezon 13
- Istoricul Mihail Dobre: De ce ar trebui să doneze România sistemul PATRIOT și nu Spania sau Germania / video
- Scenariu-negru pentru Firea. A spus-o direct: din 10 iunie, pensionară