Data publicării:

Vezi ce societate va fi desființată pentru că a "satisfăcut poftele unor lideri"

Autor: ana | Categorie: Economie
WhatsApp
Relu-Fenechiu
Relu-Fenechiu

Alegeri prezidentiale 2024

Nemulțumit că Societatea Feroviară de Turism nu și-a onorat atribuțiile, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat pentru Mediafax, că instituția, care a funcționat "pentru a satisface poftele şi plăcerile unor lideri" va fi desfiinţată, după evaluarea şi vânzarea activelor.

"Există după părerea mea instituţii care nu-şi mai au rostul. O să mă limitez doar la una dintre ele, pentru că aici situaţia este foarte clară. Societatea Feroviară de Turism, care a funcţionat - nu vreau să jignesc pe nimeni - pentru a satisface poftele şi plăcerile unor lideri care şi-au dorit să meargă, să aibă unde să stea, să se simtă bine, de multe ori fără bani", a declarat ministrul Relu Fenechiu, susținând că a folosit în mod special acest termen, mai larg, pentru "a nu supăra pe nimeni".

Apreciind că Ministerul Transporturilor "a făcut de toate", ministrul de resort și-a exprimat dorința de a păstra doar acele unități care fac infrastructură. "Ministerul ăsta a făcut de toate. S-a ocupat de sănătate, a avut spitale, s-a ocupat de turism, s-a ocupat de sport, are club sportiv, s-a ocupat de comunicaţii, numai infrastructură n-a făcut. Menirea lui este să facă infrastructură în România. De aceea, eu aş vrea să rămână în minister doar acele unităţi care fac infrastructură, sau eventual unităţi conexe", a spus şeful Transporturilor.

Acesta a precizat că Societatea Feroviară de Turism va fi desființată, după evaluarea și vânzarea activelor sale.

De asemenea, ministrul Fenechiu a explicat și ce se va întâmpla cu spitalele CFR: "Pentru spitale am pregătit ordonanţa. 13 din cele 15 spitale vor fi cedate către Ministerul Sănătăţii. Vreau să înţeleagă clar toată lumea: nu este dat afară niciun medic, nu i se micşorează salariul, ci pur şi simplu i se schimbă şeful", a mai spus ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel