Americanii au anunțat că Pentagonul vrea să trimită spioni în întreaga lume ca parte a unui plan ambițios de mărire a efectivelor. Cei de la Pentagon vor să pună la punct un sistem la fel de mare care să rivalizeze cu CIA-ul, scriu jurnaliștii de la Washington Post.
Proiectul este menit să transforme DIA (Defence Intelligence Agency), dominată în ultimul deceniu de două războaie, într-un serviciu de spionaj care să fie aliat cu CIA şi cu unităţile militare de comando.
Astfel, în slujba DIA vor intra 1.600 de spioni în întreaga lume, care vor fi atât ataşaţi militari, cât şi ofiţeri care nu vor lucra sub acoperire.
Principalele teatre de operare în care vor fi trimişi aceşti spioni sunt Africa, Coreea de Nord, Iran, dar şi China.
Pentagonul, sediul central al Departamentului Apărării, este una dintre cele mai mari clădiri de birouri din lume. Este de două ori mai mare decât Merchandise Mart din Chicago și are o suprafață folosibilă de trei ori mai mare decât cea a Empire State Building din New York. Capitoliul Național al americanilor ar încăpea în oricare dintre cele cinci secțiuni ale clădirii. Există puțini americani care să nu știe de Pentagon. Dintre aceștia, mulți urmăresc știrile despre proiectele de apărare inițiate în această clădire.
În fapt, Pentagonul este un oraș în sine. Aproximativ 23.000 de angajați, cadre militare și civili, contribuie la planificare și execuția planurilor de apărare a SUA. Aceștia vin zilnic din Washington, D.C. și din suburbiile orașului, folosind cei peste 45 km de drumuri de acces, încorporând benzi expres pentru autobuze și unul dintre cele mai noi sisteme de metrou din țară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă