Vezi ce AMENDĂ riști dacă nu porți mască în spații închise
Românii sunt obligați să poarte mască în spațiile închise. Ce riscați dacă nu purtați masca.
Autorităţile au stabilit obligativitatea purtării măștii în spaţiile comerciale, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, pe toată perioada stării de alertă, adică între 18 mai și 16 iunie. Cine nu se supune legii riscă amenzi de până la 2.500 de lei, conform Mediafax.
Amenda pentru lipsa măştii în locurile amintite este cuprinsă între 500 şi 2.500 de lei şi este prevăzută în Legea 55/2020 privind starea de alertă, în vigoare din 18 mai.
Odată ce o persoană a fost sancţionată şi a intrat în posesia procesului-verbal de contravenţie, ea are 15 zile la dispoziţie pentru a plăti jumătate din amenda aplicată de poliţist. De altfel, agentul constatator va fi cel care va decide sancţiunea.
În funcţie de comportamentul respectivei persoane, agentul poate da şi avertisment, în conformitate cu prevederile OG 2/2001. În schimb, dacă va face scandal şi nu va vrea să se legitimeze, spre exemplu, poliţistul va putea invoca circumstanţe agravante şi va putea aplica chiar maximul legal, respectiv suma de 2.500 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News