Vezi cât va investi MTI în 2012 pentru modernizarea şi informatizarea gărilor
În 2012, mai multe stații de cale ferată vor fi supuse modernizării și reabilitării. De asemenea, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a alocat fonduri și pentru informatizarea mai multor gări. Valoarea investiției se ridică la circa 24 milioane euro.
Stațiile Giurgiu, Slatina, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa Sud, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Vaslui, Botoşani, Piatra Neamţ, Bistriţa, Zalău, Brăila, Călăraşi și Slobozia vor fi supuse unui proces de modernizare, pentru care se va aloca 12 milioane de euro, potrivit sumelor propuse în bugetul 2012.
Gările Târgu Jiu, Miercurea Ciuc, Târgovişte, Baia Mare şi Satu Mare vor fi reabilitate cu un cost de trei milioane de euro.
Craiova, Caransebeş, Lugoj, Drobeta Turnu Severin, Chiajna, Palas, Focşani, Chitila, Buciumeni, Constanţa şi Feteşti vor fi informatizate, suma propusă a fi investită ridicându-se la circa nouă milioane de euro. Dintre acestea, până în prezent au fost puse în exploatare patru sisteme în staţiile Craiova, Caransebeş, Lugoj, Drobeta Turnu Severin şi Focşani.
Proiectul de informatizare, care vizează înlocuirea sistemelor de centralizare electrodinamice cu unele electronice, este finanţat din credite rambursabile, împrumuturi Dexia Kommunalkredit Bank AG şi Société Générale şi BRD Groupe Société Générale şi bugetul de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News