Data publicării:

Vezi aici unde au fost Băsescu, Boc, Anastase și Patriarhul în timpul discursului Regelui

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Primii oameni în stat, președintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase și Patriarhul BOR, Daniel, nu au participat la ședința omagială de la Palatul Parlamentului unde suveranul român, Regele Mihai I, a ținut un discurs.

Potrivit agendei șefului statului, pentru marți, începând cu orele 9.15, acesta a participat, alături de ministrul Gabriel Oprea,   la ceremonia militară organizată cu prilejul Zilei Armatei României, la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, iar la ora 10.00, ora la care ar urma să înceapă discursul fostului suveran, Traian Băsescu a plecat spre Bruxelles pentru o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Premierul Emil Boc se află la Carei, unde participă  la ceremonii ocazionate de Ziua Armatei, precum şi la extinderea unei investiţii, tot la Carei, potrivit adevarul.ro.

Despre președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, se știe că aceasta este plecată într-o vizită în Georgia, alături de parlamentarii PDL, Costică Canacheu şi Marius Rogin.

Chiar dacă se afla la câteva sute de metri de Palatul Parlamentului, Patriarhul Daniel a motivat absența  invocând sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la care trebuia să participe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel