Vezi aici programul Festivalului Caragiale. 100 de spectacole cu intrare liberă, în București
Prima ediție a Festivalului ”Bucureștii lui Caragiale”, 2012, își așteaptă publicul bucureștean, și nu numai, în perioada 9 iunie - 20 septembrie, la cele peste 100 de spectacole destinte a reînvia operele marelui dramaturg, Ion Luca Caragiale.
Organizat de Primăria Municipiului București, la inițiativa Primarului General, dr. Sorin Mircea Oprescu, Festivalul “Bucureștii lui Caragiale”, aflat la prima ediție, se desfășoară sub motto-ul “100 de ani –100 de spectacole -100 de personalități”, sub înaltul patronaj al Ministrului Culturii.
Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, Teatrul Metropolis și toate celelalte instituții partenere invită, timp de peste 3 luni, seară de seară, în Centrul Istoric ( Intersecția Str. Franceză cu Str. Poștei) și în zona Hala Traian (Str. Prof. Dr. Mihail Georgescu, nr. 24) pe toți cei dornici de a pătrunde în universul operei caragialiene, accesul fiind liber.
Pe toată perioada festivalului, va fi publicat ziarul "Bucureștii lui Caragiale", distribuit gratuit, unde cititorii găsesc interviuri cu artiștii, programul festivalului dar și multe alte surprize.
Vezi aici programul Festivalului Caragiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News