Data publicării:

Veşti bune pentru şoferi. Când poate fi arătată asigurarea RCA de pe telefon

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Şoferii din România nu vor mai fi nevoiţi să păstreze copia pe hârtie a asigurării RCA în maşină. 

Şoferii vor putea face dovada încheierii RCA şi în format electronic, pe telefon. Modificările legislative au fost publicate în Monitorul Oficial şi vor intra în vigoare în trei zile de la data publicării.

Până acum șoferii erau obligați să le prezinte polițiștilor dovada fizică a încheierii poliței RCA, respectiv asigurarea în format fizic.

Cei care prezentau polița RCA în format electronic, pe telefon, riscau să fie amendați de agentul constatator dacă nu aveau la ei și asigurarea pe hârtie, scrie antena3.ro. 

De joi, 10 septembrie, însă, asigurarea poate fi prezentată electronic. 

Trei moduri de prezentare a asigurării RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat modificarea și completarea Normei nr. 20/2017 în ceea ce privește articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autoritățile abilitate.

Potrivit www.asfromania.ro, la articolul 10, punctul 11, şoferii vor avea trei modalităţi disponibile de a prezenta poliţa RCA, pe suport de hârtie, pe suport electronic sau prin verificare în baza de date AIDA, dezvoltată şi administrată de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România – BAAR, ce conţine informaţii cu privire la asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României şi prin care se certifică existenţa unui contract RCA valabil la data verificării.

Modificările și completările aduse Normei nr. 20/2017 au fost publicate în Monitorul Oficial şi intră în vigoare în termen de trei zile de la publicare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel