Veşti bune pentru crescătorii de vaci de lapte! A fost introdusă subvenția de 100 de euro pe cap de animal
În premieră, aceștia vor putea beneficia de un sprijin de 100 de euro pe cap de animal, indiferent de numărul de vaci pe care îl dețin.
Începând cu anul 2023, crescătorii de vaci de lapte vor putea să beneficieze de o subvenție de 100 de euro pe cap de animal. Aceasta este o premieră în măsura în care, acum, pe lângă crescătorii de păsări și porci, cei care cresc vaci de lapte și taurine vor primi acești bani, indiferent de numărul de vite pe care îl dețin. Măsura se va aplica până în 2027 și se adresează tuturor fermierilor.
Până în anul 2023 crescătorii de vaci primeau un ajutor, însă condițiile pe care trebuiau să le îndeplinească erau destul de restrictive: era necesar un număr de minim 5 bovine și un maxim de 250. Acum, orice crescător de vite va putea beneficia de sprijin. La propunerea ministrului român al Agriculturii, Petre Daea, Comisia Europeană a acceptat să acorde o subvenție de bunăstare pentru vacile de lapte și taurine.
Un stimulent binevenit pentru producţie sporită
Dacă APIA deconta în cazul sprijinului cuplat 330 de euro, de acum orice crescător va primi în plus 100 de euro pentru fiecare animal, potrivit StiriTVR. Subvenția are rolul de a-i încuraja pe fermieri să îmbunătățească condițiile de creștere și exploatare a vacilor de lapte. Ameliorarea climatului de viață va duce la o reducere a bolilor și la o creștere a randamentului de procesare a laptelui. Noua subvenție ar ajuta mult fermierii după un an agricol marcat de seceta dar și de scumpirea accentuată a furajelor generată de creșterea prețului la utilități și carburanți.
Ce buget acordă MADR pentru vacile de lapte
Pentru zootehnie, bugetul total alocat Ajutoarelor Naționale Tranzitorii este, în acest an, de 670.270.290 de lei, adică 135.435.500 de euro. Banii se împarte pentru cele trei scheme de ANT – vaci, oi și lapte, astfel:
a) 91.675.276 lei, echivalentul sumei de 18.524.000 de euro, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte;
b) 385.264.803 lei, echivalentul sumei de 77.847.000 de euro, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne;
c) 193.330.211 lei, echivalentul sumei de 39.064.500 de euro, pentru schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine.
Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii se fac în lei, la cursul de schimb de 4,9490 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2022 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 379/6 din 3 octombrie 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News