Data publicării:
'Vestele galbene' - Jandarmii, recompensați de guvernul francez
Guvernul francez a propus acordarea unei prime excepţionale de 300 de euro pentru membrii forţelor de ordine mobilizaţi pentru a face faţă mişcării 'vestelor galbene'.
Prima excepțională este cuprinsă într-un amendament depus marţi în cadrul examinării proiectului de lege privind finanţele pentru 2019, informează AFP. Acest anunţ intervine în condiţiile în care Ministerul de Interne al Franţei se confruntă cu o frondă a sindicatelor din poliţie, care cer un 'randament al investiţiilor' după mobilizarea lor şi au îndemnat, unele dintre ele, la o mişcare de protest marţi şi miercuri.
Preşedintele Franţei a promis alocarea unei prime în timpul unui dineu cu reprezentanţi ai Companiilor Republicane de Securitate (CRS), în 3 decembrie, la o zi după confruntările violente de la Paris, în timpul celei de-a treia săptămâni de mobilizare a 'vestelor galbene', însă el nu a precizat nivelul acesteia. Potrivit amendamentului guvernului francez programat să fie dezbătut marţi seara în noua lectură a Adunării Naţionale în cadrul proiectului legii de finanţe pentru 2019, de această primă 'excepţională' menită să exprime 'recunoştinţa Republicii' vor beneficia 111.000 de poliţişti şi jandarmi mobilizaţi în timpul celor şase săptămâni de criză.
Citește și: Franţa, omul bolnav al Europei, a spus ministrul de externe polonez
Costul total al măsurii este estimat la 33 de milioane de euro, potrivit amendamentului guvernului. Modalităţile de atribuire a acestei prime şi principiul de atribuire au fost vehement criticate de sindicatele din poliţie. De asemenea, guvernul francez propune într-un alt amendament alocarea unei 'prime excepţionale' de 200 de euro pentru circa 5.000 de angajaţi ai prefecturii, pentru comportamentul şi sprijinul lor oferit în operaţiunile pentru menţinerea ordinii publice.
Vezi și: Amnistie și grațiere. Manda, prima declarație după anunțul lui Dragnea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News