Veste pentru pescari. Speciile de pești pe care nu mai au voie să le rețină în acest an, în Deltă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pexels /
Foto cu caracter ilustrativ Pexels /
Pescarii nu mai au voie, anul acesta, să păstreze niciun exemplar din aceste specii de pești, în Delta Dunării.

Pescarii sportivi nu mai au voie, anul acesta, să păstreze niciun exemplar capturat de crap, șalău, știucă sau somn, scrie ProTv.ro.  Ordinul de prohibiție, emis de ministerele Agriculturii și Mediului, are ca țintă scăderea presiunii pe stocurile de pește, aflate oricum într-o scădere îngrijorătoare în ultimii ani.

“Au fost inclusiv sesizări de la Parchet, legate de depistarea unor pescari sportivi cu cantități foarte mari de pește. Dacă stăm să ne gândim ce înseamnă pescuit sportiv, el în sine înseamnă catch and release. Toți organizatorii concursurilor de pescuit sportiv vă pot spune că nu păstrează nimic din capturile prinse în cadrul concursului”, a explicat Viorica Bîscă, Director Executiv ARBDD. 

Până acum pescarii amatori și sportivi aveau voie să plece acasă cu cel mult cinci kilograme de pește prins în Delta Dunării, ori cu un singur exemplar, dacă acesta cântarea mai mult de atât. De acum încolo, în cazul în care prind pește din cele patru specii, trebuie să îi elibereze. Problema adevărată în Deltă nu sunt însă pescarii sportivi, ci pescarii care folosesc metode extreme pentru a prinde peștii din Deltă. Vestea tristă, în realitate, e braconajul. 

Reacția Federației Pescarilor Sportivi

“Cine poate să citească și în spatele acestui ordin, o să constate că e făcut pentru ca pescarii sportivi deranjau. Deci este făcut ca să împiedice pescarii să mai meargă în Delta Dunării pentru ca pescarii sportivi, în general, să știți că sunt niște oameni foarte corecți. Ei erau principalii avertizori ai factorilor de braconaj care se întâmplă în Delta Dunării și de asta deranjează”, a declarat Ștefan Popescu, președintele Federației Române de Pescuit Sportiv.

Astăzi, Federația Pescarilor Sportivi a înregistrat în instanță un dosar în care cere ca toate prevederile referitoare la prohibiția pentru pescuitul recreativ - sportiv cuprinse în acest ordin să fie declarate abuzive.

VEZI ȘI: Pescuitul, interzis până în iunie pentru anumiți pești. Ce specii au intrat în prohibiție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel