Veste galbene. Protestatar, trei ani de închisoare, după ce a lovit un jandarm
Un membru al mişcării de protest 'vestele galbene' a fost condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare cu executare pentru violenţe împotriva autorităților în timpul unor manifestaţii din ianuarie.
„Este o pedeapsă grea. Contextul social şi politic al represiunii la nivel naţional nu serveşte dosarelor 'vestelor galbene' în general", a declarat pentru AFP avocata condamnatului, Floriane Gabriel.
Bărbatul de 43 de ani, fără loc de muncă şi condamnat deja de mai multe ori, a fost inculpat în special pentru 'violenţe intenţionate asupra unor reprezentanţi ai autorităţii publice'. Violenţele de care a fost acuzat, printre care lansarea de proiectile cu praştia, au avut loc în special la manifestaţii de la 5 şi 12 ianuarie la Caen.
Bărbatul a spus că nu a tras „asupra unor forţe de ordine neprotejate, că era vorba de o confruntare între 'primele linii' (ale fiecărei tabere) şi că a tras asupra unor persoane cu cască", a explicat Floriane Gabriel. Deşi erau multe gaze lacrimogene, el a spus că a tras „pentru a calma forţele de ordine şi pentru a evacua răniţi în aşteptarea venirii echipelor de salvare", a adăugat ea.
Justiţia franceză a pronunţat aproape 1.800 de condamnări de la începutul mişcării 'vestelor galbene' la mijlocul lunii noiembrie, a precizat la mijlocul lunii februarie premierul Édouard Philippe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News