Veste bună pentru românii cu credite. Decizie a instanței privind povara cursului valutar
Judecătoria Sectorului 2 al Capitalei a luat prima decizie care ține cont de hotărârea CCR cu privire la Legea dării în plată.
Într-un proces împotriva Bancpost, Judecătoria Sectorului 2 a decis împărţirea pe jumătate a poverii cursului de schimb leu/CHF între bancă şi client, potrivit magnanews.ro. Banca are posibilitatea să facă apel.
Instanța subliniază: ”Admite în parte cererea de chemare în judecată. Dispune adaptarea pentru viitor a clauzei stipulate în convenţia de credit nr. (...) «La încetarea acestei perioade, împrumutatul va plăti băncii creditul primit împreună cu dobânda şi comisioanele aferente la termenele şi în sumele convenite, în conformitate cu graficul de rambursare. Împrumutatul şi codebitorul său se obligă să restituie băncii, prin depunere de numerar la casieria băncii sau prin virament în contul de la pct. 2.1 creditul primit împreună cu dobânda şi comisioanele aferente în conformitate cu graficul de rambursare», în sensul că toate sumele datorate de reclamant în temeiul convenţiei de credit se vor calcula la o valoare a CHF egală cu jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi valoarea CHF de la momentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării. Dispune restituirea de catre pârâtă a sumelor excedentar încasate, în raport de formula de calcul mai sus menţionată, începând cu data introducerii acţiunii. Constată caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei stipulate în convenţia de credit nr. (...), sub aspectul perceperii comisionului de administrare şi de acordare credit «Clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului şi comision de administrare lunară a creditului de 0.3% aplicat la valoarea soldului creditului». Respinge cererea în rest, ca neîntemeiată. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
[citeste si]
Pe reechilibrare, pot intra inclusiv contractele în euro sau orice altă monedă care a crescut semnificativ.
Formula de împărţire a riscului dispusă de instanţă a fost calculată astfel: cursul de la momentul semnării contractului – 1,8857 lei/CHF minus cursul de la data plăţii – 23.02.2017 – curs CHF 4,2519 lei/franc, rezultă 2,37 lei/CHF. Rezultatul (2,37 lei/CHF) se imparte la 2 şi rezultă 1,185 lei/franc, la care adăugăm cursul de la data semnării, şi anume 1,88 şi rezultă un curs la zi de 3,07 lei/francul elveţian – curs îngheţat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News