Veronica Cîrstoiu, judecătoarea şpăgară, suspendată din funcţie de CSM
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marţi, să o suspende din funcţie pe judecătoarea Veronica Cîrstoiu, acuzată de luare de mită şi trafic de influenţă. În cazul în care la finalul procesului aceasta va fi găsită vinovată, atunci Veronica Cîrstoiu va fi exclusă din magistratură.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, arestată preventiv în dosarul în care este acuzată că ar fi luat mită pentru a interveni în soluţionarea unor dosare, printre care şi cel al lui Dinel Staicu, a fost suspendată din funcţie de Secţia pentru judecători a CSM.
Decizia de suspendare din funcţie a fost luată în şedinţa de marţi a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce procurorii Direcţiei Naţional Anticorupţie au pus în mişcare acţiunea penală faţă de aceasta pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă.
Judecătoarea şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, în 9 august, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.
În motivarea deciziei de arestare preventivă instanţa a arătat că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascălu, 630.000 de euro pentru a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).
Procurorii DNA au stabilit că, în perioada august 2011 - ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la două milioane de euro şi apoi la 1,5 milioane de euro, spunând că are influenţă asupra celor trei magistraţi din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judeca atunci contestaţia în anulare formulată de Staicu în dosarul fraudării BIR. Din completul care a judecat contestaţia în anulare au făcut parte Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu.
Astfel, în urma înţelegerii cu Dinel Staicu, avocata Adriana Dascălu ar fi primit, în luna ianuarie 2012, o primă tranşă de 1,2 milioane de euro şi a stabilit ca diferenţa de 300.000 de euro să îi fie dată după ce instanţa pronunţa admiterea contestaţiei în anulare, au notat judecătorii în motivarea deciziei de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu şi a fiului acesteia, Florin Cergan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News