Data publicării:

Vernisaj expoziție de fotografie și conferință – Marea Unire de la 1918

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Obiectivelor Culturale invită la vernisajul expoziției de fotografie și la conferința Marea Unire de la 1918, ce vor avea loc luni, 23 aprilie 2018, la ora 17.30, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8.

„Proiectul are ca scop conștientizarea importanței Marii Uniri și a schimbărilor pe care le-a adus acest moment extrem de important la nivelul întregii țări. Expoziția reunește imagini din arhiva națională și din cercetări proprii, reprezentând un pretext de dezbatere și aducere în prim-plan a temelor istorice. La eveniment vor participa istorici de renume: prof.univ.dr. Silviu Angelescu, prof.univ.dr. Ion Calafeteanu, prof.univ.dr. Gheorghe Sbârnă și dr. Liviu Țăranu.

Maestrul Grigore Leșe, cunoscutul interpret de muzică tradițională românească, va susține un concert extraordinar în cadrul căruia va aduce publicului cântecele care ne-au însoțit istoria: cântece despre refugiere, de cătănie, de dragoste, de înstrăinare, precum și povești despre oamenii satelor, care au răzbit nealterate până în timpurile noastre.

Asociația pentru Dezvoltarea Obiectivelor Culturale este o asociație non-guvernamentală fondată în anul 2014, fiind implicată activ și constructiv în viața culturală românească."

Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Național al Literaturii Române.

Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, Agenţia deCarte.ro, publicația on-line IQool.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel