Data actualizării:
Data publicării:

Verișoara lui Putin, vizată de sancțiunile Vestului. La ce companie era directoare

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cercul de apropiați ai președintelui Putin este vizat de sancțiunile Occidentului, printre aceștia numărându-se și verișoara liderului. 

Marea Britanie și-a anunțat cel mai nou val de sancțiuni care vizează cercul apropiat al lui Vladimir Putin, inclusiv pe verișoara sa. Ministerul de Externe a declarat că Anna Tsivileva, verișoara lui Putin și președintele unei mari firme miniere, a fost sancționată. Vladimir Potanin, al doilea cel mai bogat om al Rusiei și susținător cheie al regimului lui Putin, a fost, de asemenea, sancționat miercuri din cauza războiului din Ucraina.

Guvernul Marii Britanii a spus că sancțiunile sunt menite să ”slăbească mașina rusă de război”. Celor doi le vor fi înghețate activele și interdicțiile de călătorie.

Verișoara lui Putin a avut de câștigat de pe urma relației de rudenie

Tsivileva, care conduce o importantă companie rusă de exploatare a cărbunelui, JSC Kolmar Group, a beneficiat semnificativ de relația ei cu președintele, a declarat Ministerul de Externe, conform BBC. Potanin, despre care se spune că are o valoare de 37,1 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, continuă să adune bogății susținând regimul lui Putin, transmit oficialii britanici.

Oligarhul, care conduce cel mai mare producător de nichel rafinat și paladiu din lume, Nornickel, a achiziționat banca rusă Rosbank și acțiuni la Tinkoff Bank în perioada de după invazia Ucrainei. Potrivit rapoartelor, acesta și-a mutat superyacht-ul de 300 de milioane de dolari în paradisul sigur din Dubai, ca măsură de precauție.

Oligarhul a cheltuit 2 miliarde de dolari construind stațiunea de schi Rosa Khutor, care a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci, un proiect despre care spunea că va fi moștenirea lui, dar că speră să obțină o parte din bani înapoi de la guvernul rus.

Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat: „Atâta timp cât Putin își va continua atacul oribil asupra Ucrainei, vom folosi sancțiuni pentru a slăbi mașina de război rusă”.

Rusiei i se taie orice mod de business cu Marea Britanie

Un grup de indivizi și companii rusești au fost, de asemenea, sancționați pentru implicarea lor în sprijinirea regimului președintelui Bashar al-Assad din Siria. De asemenea, Rusiei i se va interzice accesul la serviciile trusturilor din Regatul Unit, care permit unei persoane sau unei afaceri să gestioneze activele alteia.

Sancțiunile sunt cele mai recente, ca parte a unei serii impuse de Regatul Unit, care a vizat peste 1.000 de oameni și peste 120 de afaceri.

China condamnă ferm NATO: ”Nu numai că au eșuat să facă Europa mai sigură, ci au semănat și semințele conflictului”

La o ședință de informare a Consiliului de Securitate despre războiul din Ucraina, ambasadorul Zhang Jun și-a exprimat îngrijorarea cu privire la natura ”prelungită și extinsă” a conflictului, care a produs o criză umanitară ”îngrozitoare” cu tot mai multe victime din rândul  civililor.

”Criza din Ucraina a tras din nou un semnal de alarmă pentru lume. Credința oarbă într-o poziție de forță, extinderea alianțelor militare și urmărirea propriei securități în detrimentul securității altor țări vor duce inevitabil la o dilemă de securitate”, a spus Zhang.

”Cele cinci runde ale NATO de expansiune spre est după Războiul Rece nu numai că au eșuat să facă Europa mai sigură, ci au semănat și semințele conflictului”, a adăugat el. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel