
De pe 5 iunie, Venus o să iasă din Rac, semnul cunoscut pentru blândețe și sensibilitate și va intra în cel flamboaiant al Leului. Acest tranzit o să dureze până la 9 octombrie.
Venus în Leu este întruchiparea unei regine! O reprezintă pe Afrodita, zeița frumuseții, a pasiunii, a esteticului și a iubirii. Totuși, trebuie să amintim și de faptul că Venus este și planeta banilor. De cele mai multe ori, putem afirma și că dragostea trece prin stomac.
Odată cu tranzitul lui Venus în Leu, putem să avem și o notă de dramatism. Dar, mai presus de toate, ne dorim să ieșim în văzul lumii, să strălucim, să fim văzuți, observați, admirați. Să dansăm, să ne lăudăm cu ținutele noastre și să întoarcem toate privirile.
Mai mult decât atât, putem fi martorii unei explozii de energie, dorință și înflăcărare. Avem nevoie să strălucim!
Venus este cea care își dorește să ne bucurăm mai mult de viață și să nu uităm să ne oferim respect, atât nouă, cât și celorlalți.
Totuși, nu o să fie un tranzit simplu, fiindcă Venus va retrograda în același semn al Leului, în perioada cuprinsă între 23 iulie și 4 septembrie.
Balanță/Ascendent în Balanță
Acest tranzit îți priește! Ba chiar o să îți placă de minune. În primul rând, nu trebuie să omitem faptul că Venus este guvernatoarea ta, intră într-un semn care îți priește, dar și într-o casă în care se simte bine, a 11-a.
De fapt, în această vară, nu prea o să știi de tine. Mai ales că Venus o să și retrogradeze, ai grijă la inimile pe care le poți frânge, mai ales din mediul prietenilor. Vezi cine se îndrăgostește de tine sau pe cine pui tu ochii.
Totuși, nu îți face planuri prea repede cu anumite persoane. Dacă ai cunoscut pe cineva și ți se pare că este perfect, ai face bine să nu te grăbești. Până în octombrie, este foarte important să oferi șanse, dar și să testezi terenul, nu să prezinți pe cineva tuturor, din prima.
Ești încurajat să ieși, să te distrezi și să cunoști oameni noi. Între 23 iulie și 4 septembrie, ai grijă în ce fel de relații intri. Dacă grăbești lucrurile, nu e de bine. Pentru că, odată cu tranzitul lui Venus în Leu, te poți îndrăgosti de narcisiști. Alege mai mult cu mintea.
Citiți mai departe pe Astrosens.ro: https://www.astrosens.ro/venus-in-leu-de-pe-5-iunie-previziuni-pentru-ultimele-sase-semne-din-zodiac_5960.html?fbclid=IwAR3_vxV7U9PHgl7tBu9fEMK1R-O0d-gFVPTgrneqJiqk-28CTuSp5EzaBVY
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Călin Donca, nou mesaj din spatele gratiilor / Răspuns pentru Dorian Popa / Ce se întâmplă cu banii celor care au investit în panouri / video
- ICCJ: Badea, Ciuvică, Gâdea primesc despăgubiri de la Camelia Bogdan. Fosta judecătoare cerea 100 de milioane de lei
- Liderul FPÖ îl compară pe Nehammer cu o cămilă. Care e motivul ironiei
- BANCUL ZILEI: Un primar, la încheierea conturilor cu viața...
- Măsuri care vizează toți angajații MAI. Despescu: Test obligatoriu. Cine nu se supune... ne pare rău. Nu putem fi colegi / video
- Mircea Badea, reacție după incidentul lui George Simion cu bărbatul care-l întreba insistent „Cum este să fii rusofil?”
- Noi dezvăluiri despre presupusa amantă a lui Călin Donca / Ce strategie folosește pentru a-i vrăji pe milionari
- Cea mai nouă șarlatanie. Dan Negru: Mândria și orgoliul au luat locul smereniei și cumsecădeniei
- O maşină din România, accident la 129.000 km. Ţara noastră, lider european la coliziuni pe şosea. Titi Aur, sfat pentru tinerii şoferi
- Horoscop 2-8 octombrie. Zodia care vrea să facă dreptate pentru cei dragi. Daniela Simulescu: Nu încerca să rezolvi ceva ce nu ai rezolvat la tine / video