Data publicării:

Venezuela anunţă revenirea ambasadorului Germaniei, expulzat în martie pentru ''ingerinţă''

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernul lui Nicolas Maduro a anunţat luni revenirea la Caracas a ambasadorului Germaniei pe care l-a expulzat în martie pentru ''ingerinţă în afacerile'' Venezuelei după ce diplomatul şi-a manifestat sprijinul pentru opozantul Juan Guaido, relatează AFP.

"Un proces de normalizare a relaţiilor diplomatice dintre cele două state" a fost lansat luni în cadrul unei reuniuni bilaterale la Berlin, a indicat diplomaţia venezueleană într-un comunicat.

În consecinţă, preşedintele socialist a decis că ambasadorul Daniel Kriener nu mai este "persona non grata" şi guvernul german a decis că se va întoarce la Caracas.

Cu puţin înainte de expulzarea sa, diplomatul german şi-a manifestat sprijinul faţă de Juan Guaido, aflându-se în compania a 12 ambasadori din ţări occidentale şi latino-americane pe aeroportul din Caracas pentru a-l primi pe opozant la revenirea sa din străinătate.

În acel moment, ministrul de externe german Heiko Maas a apreciat această expulzare "incomprehensibilă", reiterând sprijinul Berlinului pentru Juan Guaido.

Germania, ca şi alte 50 de ţări, între care SUA, îl recunoaşte pe opozantul de centru-dreapta în calitate de preşedinte interimar al Venezuelei, o ţară care traversează cea mai gravă criză politico-economică din istoria sa recentă.

Juan Guaido s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie şi consideră că Nicolas Maduro a ajuns la putere în urma alegerilor prezidenţiale frauduloase din 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel