Veneția 75. O singură femeie în competiție și aceea insultată
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu
WhatsApp
Cadru din filmul italian Capri-Revolution de Mario Martone
Cadru din filmul italian Capri-Revolution de Mario Martone
La toate marile festivaluri proiecțiile pentru presă sunt, într-o anumită măsură, un barometru al receptării filmului, al viitorului succes sau al înfrângerii, mai ales în fața juriului.

Cu publicul lucrurile sunt puțin diferite. Fără să fie un criteriu al valorii, exprimarea dezamăgirii, a nemulțumirii, uneori a indignării ("ce caută la festival?") îmbracă tot felul de forme, unele mai vehemente, altele mai pe înfundate. În Spania, ziariștii bat din picioare. Țară de dansatori de flamenco!

La Cannes, la Veneția se fluieră, se mârâie, se lansează un fel de huu prelungit, totuși înăbușit. Ceea ce s-a întâmplat însă alaltăieri, în sala Darsena de la Lido, după proiecția singurului film realizat de o femeie, întrece orice măsură. Or fi ei criticii, ziariștii ființe simțitoare, excedate, mai ales după o săptămână de văzut imagini de dimineață până seara, dar injuria este greu de admis în arsenalul protestării.

La sfârșitul filmului Nightingale, al regizoarei australiene Jennifer Kent, cum spuneam singura cineastă admisă în competiția oficială, o voce masculină a acoperit tot murmurul nefavorabil peliculei. "Vergogna, putana, mi fa schiffo" ( "Rușine, curvo, mi-e scârbă"). Indignatul fără limite s-a dovedit a fi un ziarist din Torino, căruia avea să i se ridice acreditarea, probabil pentru totdeauna. Și-a revenit, se vede, destul de repede din nesimțire, pentru că nu a întârziat să-și ceară scuze pe Facebook: "Cred că a vorbit gura fără mine. În general, nu sunt împotriva fluierăturilor, chiar a insultelor, dar gestul meu este condamnabil prin natura sa explicită și jignitoare. Aș vrea să-mi cer scuze tuturor celor care s-au simțit ofensați de gestul meu, regizoarei Jennifer Kent, căreia îi doresc o splendidă carieră la Veneția, directorilor Paolo Baratta și Alberto Barbera pentru urâta figură făcută de mine într-un mediu internațional. Aș vrea să specific că gestul mă are în vedere numai pe mine, ca un mârlan ce sunt. și nu întreaga comunitate jurnalistică italiană, atacată de toată lumea în ultimele ore. Evident, nu gândesc și nu am gândit ceea ce am spus. Insulta a țâșnit dintr-un gând irațional, goliardic (cel puțin așa pare). Hiperbolic vorbind, este de un cinism care și-ar găsi locul mai degrabă la un bar, cu prietenii (deși cred că nici acolo). În niciun caz la Mostra d' arte cinematografica".

Emma Stone, candidata la Cupa Volpi pentru interpretare

După cum se vede, individul ori știe să-și toarne cenușă în cap, ori a răsfoit repede câteva pagini de psihologie. O întrebare rămâne. De ce atâta dezlănțuire la capătul unui film nu mai violent decât altele văzute aici? Doar pentru că era semnat de o femeie, mai ușor se asimilat unei putana? Altfel, festivalul își vede de ale lui, adică de parcursul ultimei sute de metri, când încep să răsară și prezicerile, pariurile, ghicitul premiilor.

Ceea ce este interesant la Veneția, festival socotit, așa cum am amintit de multe ori, un rezervor și o trambulină pentru viitoarele Oscaruri, Mostra fiind cel mai apropiată în timp de marele eveniment american (luna mai a Cannes-ului este prea departe) este indisolubila legătură dintre Lei și Premiile Academiei. În ultimele două zile se vorbește tot mai intens despre Roma, al regizorului american Alfonso Cuaron, ca despre posibilul mare câștigător.

Dincolo de frumusețea și potențialul emoțional al unei povești cu aer fellinian, speranțele se leagă și de bănuita sensibilizare a președintelui juriului, Guillermo del Toro, mexican și el. Cu atât mai mult cu cât acesta a apucat să-și mărturisească criteriul său suprem în judecarea unui film: puterea imaginii. Or, la acest capitol, Roma este copleșitor.

Cineasta australiana Jennifer Kent

Comentatorii își iau, și măsuri de siguranță. Orice festival are și surprizele lui. Nu-i nimic, par ei să-i șoptească lui Caron, te așteaptă Oscarul. Mai mult decât atât, nu este exclus ca Netflix, coproducătoare a filmului, să câștige o primă statuetă.

Spre ciuda Cannes-ului care, cum se știe, refuză să accepte în competiție pelicule ale acestei platforme. O situație asemănătoare o au și filmele lui Jacques Audiard și fraților Coen, The Sisters Brothers, respectiv The Ballad of Buster Scruggs. Două westernuri, două dintre cele mai bune titluri ale acestei ediții, sunt amintite nu numai în legătură cu palmaresul, ci și, evident, cu Oscarul. Variety chiar scrie: "Westernul galopează către Oscar".

În rest, în afara acestor candidate care dețin și cele mai mari note ale diferitelor jurii de critici, jocurile sunt deschise și pentru The favorite al grecului Lanthimos (unii avansează un triplu premiu pentru interpretare feminină), și pentru francezul Assayas cu al său Doubles vies și pentru unul dintre concurenții italieni, probabil pentru Martone cu Capri-Revolution. Doar câteva ore ne mai despart de întâlnirea cu Leii.

Vezi si: Veneția 75. Cartea, un viciu - uneori - nepedepsit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel