Data actualizării: 02.09.2016 10:39
Data publicării: 02.09.2016 10:35

Veneția 2016. Jerzy Skolimowski: „Mulțumesc pentru premiu, dar gândurile mele sunt la Amatrice"

Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura

Maestra de ceremonii, Sonia Bergamasco, s-a supus ritualului ; acela de a se lăsa fotografiată în mare

Acestea au fost cuvintele cu care și-a început Skolimoski discursul de mulțumire pentru Leul de aur decernat pentru întreaga carieră celui care a tras după el întreaga generație post-Wajda (de la Polanski citire).

Degeaba a încercat directorul Mostrei, Alberto Barbera, să învioreze atmosfera, prezentându-și vechiul prieten ca pe unul care, pe lângă meritele de mare cineast, câșigător a nenumărate premii, inclusiv la Veneția, îl are și pe acel de a-l fi învățat să bea cum se cuvine tequilla."

Invit publicul să nu se bucure, drama celor din Amatrice este în sufletul nostru, al tuturor » , a spus sărbătoritul. E-i drept, prea mare bucurie nu a fost, dar nici posomorâre. The show must go on, și chiar a fost spectcol. Deschiderea cu musicalul La, la Land, fusese demult programată, iar Barbera are o superstiție de care este mândru și anume filmele inaugurale din ultimii ani au câșigt Oscarul, vezi Gravity sau Birdman.

Jerzy Skolimowski cu Leul de aur, alături de cel care i l-a înmânat, actorul Jeremy Irons și de directorul Biennalei, Paolo Barata

Nu se știe niciodată...Dacă, după proiecția de gală lumea s-a retras discretă, nimeni nu a dănțuit, pe ecran s-a dansat, până la un moment dat, în draci și peste tot, pe capota mașinilor, pe mrginea piscinei, în piscină, în plină stradă. Într-o splendidă secvență de început, prinși într-un ambuteiaj, toți șoferii părăsesc volanul și se dezlănțuie pe ritmuri focoase, fiecare pe unde poate. Dacă și în viață ar fi așa... Aici suntem într-o feerie muzicală, am spune că totul este posibil, numai că Damien Chazelle, unul dintre „copiii Sundance" (Premiul juriului și cinci nominalizări a Oscar pentru Wihiplash) nu a urmat ca la carte toate convențiile genului.

Eroii, evident îndrăgotiți, ea modestă chelneriță cu aspirații actoricești (Emma Stone), el (Ryan Gosling) – pianist prin mici localuri, dar visând să devină un jazman modern, ajung aolo unde au dorit. Numai că tensiunea existenței de star, într-o Californie care te poate înălța, dar și distruge, minează povestea de dragoste. Fiecare o apucă pe alt drum. „Am vrut să fac un musical despre artiști, despre visători și despre dificultatea de a împăca visele cu problemele vieții reale" - mărturisea autorul, spre surprinderea celor care admit mai greu absența happy-end-ului într-un musical.

Emma Stone; fără partenerul Ryan Gosling, rămas la muncă pe platourilel unui nou film

Chazelle este și un pătimaș cinefil, de aceea La, la Land este înțesat de trimiteri la filme celebre, spre bucuria amatorilor de citate cinematografice. Iubiții își dau întâlnire înr-o sală unde se proiecta Rebel fără cauză. Este amintit și Casablanca, iar cum cei doi se reîntîlnesc după ani în localul unde cânta El, probabil că mulți s-au gândit lcu emoție a Humphrey Bogart și la celebra lui replică „Dintre toate barurile din lume, numai aici a putut să vină?" Un singur cusur a avut filmul de deschidere: a fost lipsit de prezența lui Ryan Gosling, atât de așteptat de admiratoare. Directorul Alberto Barbera nu ascunde că, una dintre ambițiile lui, este să selecționeze filme care să placă, deopotrivă, criticilor, cinefililor în general, dar și spectatorilor obișnuiți.

[citeste si]

Cu La, la Land a nimerit-o, se pare că și cu altele. Dar cum paradoxurile pândesc după colț, tocmai creațiile destinate exclusiv finilor cunoscători, tocmai ele nu și-au atins ținta. La filmul Frumoasele zile din Aranjuez al lui Wim Wenders, pleca lumea din sală valuri-valuri. Chiar dacă mai că ne mângâiau ramurile copacilor de pe ecran, pelicula fiind în 3D, sala nu a vibrat la povestea hiperintelectualizată a scriitorului care își vede personajele ieșind din pagină. Desigur, le vedem și noi, rostind gândurile prozatorului sau sugerându-i acestuia ce să aștearnă pe hârtia din vechea lui mașină de scris.

S-ar putea spune că asistăm la un fel de răzvrătire a eroilor imaginați, idee oarecum godardiană, dar fără nebunia lui Godard.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News