Data publicării:
Vela, măsură împotriva românilor cu viză de flotant: Masă de manevră la alegeri
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că se vor lua măsuri împotriva românilor care au viză de flotant, astfel încât aceştia să nu mai fie masă de manevră la alegeri.
"Am propus o variantă de a fi acceptat ca și votant pentru alegerile locale, pentru funcția de primar, doar un cetățean care are stabilit domiciliul în localitatea repectivă de cel puțin trei luni. El poate vota pentru funcția de primar, pe liste suplimentare, doar în localitatea de unde a venit.
Am propus aceste trei luni ca timp premergător alegerilor, având în vedere că a mai fost o prevedere unde era o interdicție de șase luni, care a fost ridicată tocmai pentru interesul celor care guvernau atunci țara, astfel încât flotanții au devenit o masă de manevră pentru stabilirea unui câștigător la alegerile locale.
Am verificat graficul de solicitări pentru cerereile de viză de flotant. În lunile premergătoare alegerilor locale, era o explozie de cereri astfel încât am considerat că e un motiv serios prin care cei interesați pot să manipuleze, să influențeze rezultatul alegerilor", a declarat Marcel Vela, conform B1.ro.
Vela vrea eliminarea suspiciunilor
"Am întâlnit și eu cazuri, în județul meu, unde un candidat de la PSD a luat din orașul Caransebeș cetățeni înainte de alegeri, i-a dus în comuna în care avea interesul și candida făcându-le viză de flotant pentru că în oraș știa că va câștiga PNL. Și atunci acele voturi care oricum nu influențau rezultatul din Caransebeș (...) făceau diferența. Sunt situații în care s-a decis câștigătorul unei primării la un vot, la cinci voturi, la nouă voturi. Așadar, fiecare vot este important", a mai spus Marcel Vela.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News