Data actualizării:
Data publicării:

Vela, mesajul zilei. Ce se va întâmpla luni, 1 iunie: Vor deveni publice

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook / Marcel Vela
Foto: Facebook / Marcel Vela

Mesajul zilei vine de la Marcel Vela, ministrul de Interne.

"Dragi prieteni,

Ce zi specială a fost astăzi!

O vorbă mai veche spune că schimbarea propriei persoane și puterea de adaptare ne diferențiază și ne poziționează diferit în societate. De multe ori trebuie să mergi înainte, să privești cu încredere, să îmbrățisezi schimbarea și să nu te oprești din drum. Dacă perioada aceasta ar putea fi caracterizată printr-un cuvânt, acesta ar fi “adaptare”.

Ziua de 1 Iunie a fost mereu un prilej de mare bucurie pentru noi, în Ministerul Afacerilor Interne, deoarece „se deschideau porțile” și lumea noastră devenea un imens spațiu de joacă pentru copii.Totul deborda de energie și împreună cu ei vorbeam despre viitor. De ce? Pentru că, așa cum îmi place mie să spun, viitorul este al lor! Noi suntem cei care doar le netezim drumul spre viitor și încercăm să îl facem mai frumos pentru ei.

Ne-am întâlnit astăzi cu cei mici în lumea digitală. Chiar dacă acum am interacționat doar prin intermediul ecranelor, ne-am bucurat de aceste momente și am avut sentimentul că timpul s-a oprit! A fost un moment minunat!", a scris Marcel Vela pe Facebook.

Vela: "Pentru mine, Ziua Copilului nu va fi doar luni!" 

"În încheiere,

Vreau să vă anunț faptul că, pentru mine, Ziua Copilului nu va fi doar luni! Pentru că mereu am încurajat și susținut creativitatea, m-am gândit să dedic o zi din săptămână celor mici.

Dragi copii,

Aștept în continuare desenele voastre, ele vor deveni publice, pe pagina mea de Facebook și cu toții veți primi diplome de copii minunați, așa cum sunteți! Nu vă opriți să visați, să desenați, să cântați, să iubiți viața! Voi sunteți alinarea și zâmbetul nostru cel mai sincer!

Cu drag,
Al vostru,
Marcel Vela

P.S Luni, de ziua lor, a copiilor, veți putea urmări momentele pline de emoție pe care le-am simțit astăzi", transmite ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel