Data publicării:
Vedetele TikTok părăsesc platforma. Care e motivul
Mai multe vedete TikTok au anunţat că vor părăsi platforma.
Potrivit declarațiilor AppStore și GooglePlay, TikTok este cea mai descărcată aplicație la nivelul continentelor european și american, iar valoarea companiei care deține această aplicație a ajuns la 75 de milioane de dolari. Însă zvonurile nu sună deloc bine. Există numeroase suspiciuni cum că datele colectate despre utilizatori ar putea fi folosite în scopuri ascunse, ceea ce îi determină pe utilizatori să renunțe la TikTok.
Josh Richards este unul dintre vedetele platformei. Tânărul are peste 20 de milioane de urmăritori pe aplicația de video streaming, însă acum a decis să părăsească platforma din cauza îngrijorărilor tot mai mari cu privire la modul în care compania chineză ByteDance gestionează datele utilizatorilor, scrie smartradio.ro.
„După ce am văzut preocupările guvernelor Statelor Unite ale Americii și ale altor țări cu privire la TikTok – și având în vedere responsabilitatea mea de a-mi proteja și îndruma fanii și alți influenceri – mi-am urmărit instinctele de antreprenor și am încercat să fac din misiunea mea o soluție”, a declarat Richards.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News