Vasile Lincu (Pro Lex) acuză şefii din structuri că au „mâncat“ alocaţia de hrană a poliţiştilor. Conducerea MAI ar trebui demisă pentru cheltuieli ilegale
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
vasile-lincu
vasile-lincu

Într-un interviu pentru De Ce News, liderul sindicatului „Pro Lex“, Vasile Lincu, explică de ce nu mai sunt bani pentru hrana poliţiştilor şi de ce trebuie daţi oameni afară: şefii din structurile MAI şi-au acordat prime nelegale şi salarii de merit, peste ceea ce îşi putea permite bugetul. Lincu demască minciunile politicienilor care susţin că am avea prea mulţi poliţişti faţă de media europeană şi arată cum au fost manipulate cifrele pentru a susţine astfel de concluzii eronate. De asemenea, Lincu anunţă că în acest moment se desfăşoară o investigaţie a Corpului de Control al premierului la MAI, cerând acestor funcţionari să sesizeze şi să sancţioneze acordarea de prime şi sporuri nelegale în structurile de conducere.

Domnule Lincu, acum un an aveam deficit de poliţişti, iar acum ministrul Igaş declară că avem un surplus pe care trebuie să-l eliminăm, cum este posibil acest lucru?

La bilanţul M.A.I. se discută de creştere şi scădere a diferitelor tipuri de infracţiuni şi nu se discută niciodată de resursele umane şi cele financiare necesare îndeplinirii misiunilor specifice Poliţiei Române. Când decizia politică nu este în concordanţă cu nevoile ministerului de interne, asistăm şi la astfel de contradicţii.

Stabilirea numărului optim de poliţişti se poate face prin politica de resurse umane, folosind pierderile naturale dintr-un an (prin pensionare, demisie sau alte situaţii) şi numărul de elevi şi studenţi ce urmează a fi pregătiţi pentru nevoile instituţiei, fără a fi nevoie de disponibilizări.

Ce spun politicienii, că avem mai mulţi poliţişti raportat la suta de mii de locuitori decât media europeană, este total eronat, întrucât 30% din cei care sunt încadraţi ca poliţişti nu desfăşoară efectiv activitate de poliţie şi ar fi trebuit să fie funcţionari publici sau personal contractual, fapt recunoscut şi de conducerea M.A.I.

Cum comentaţi situaţia financiară în care se află Poliţia Română: fără fonduri pentru dotări, cu restanţe la norma de echipament din 2010, incapacitate de plată a normei de hrană şi chiar cu probleme în asigurarea drepturilor salariale până la sfârşitul anului?

Situaţia dificilă în care se află Ministerul Administraţiei şi Internelor este consecinţa managementului defectuos al resurselor financiare, coroborat cu încălcări ale prevederilor legale, într-un moment în care bugetul este din ce în ce mai mic.

Prin legea bugetului pe 2011, M.A.I.-ului i s-a repartizat o sumă în care să se încadreze în fiecare trimestru. Din nefericire, în loc să sisteze salariile de merit şi primele pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale, potrivit art. 10 din legea nr. 69/2010 care prevede „diminuarea drepturilor salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil şi pe cele a căror acordare este facultativă, potrivit legii”, conducerea M.A.I. a cheltuit mai mult decât avea repartizat pentru trimestrul respectiv şi a ajuns în situaţia de a nu avea bani pentru norma de hrană şi restanţe.

Mai mult, majorarea limitei de cheltuieli cu personalul trebuie recuperată, potrivit legii, în decursul trimestrului următor celui pentru care a fost majorată limita pentru cheltuielile de personal.

În opinia mea, nu se ajungea la această situaţie dacă s-ar fi respectat legea şi nu se plăteau, în mod nelegal, aproximativ 2 milioane de euro lunar pentru adaosurile la salariu menţionate mai sus. Dar, pentru că decizia de sistare este chiar la beneficiarii acestor sporuri, se preferă varianta ca toţi angajaţii să sufere.

M.A.I. continuă să menţină în salariile de bază echivalentul salariilor de merit al celor ce au beneficiat de acestea în 2009, deşi Ministerul Finanţelor Publice le-a transmis faptul că acest lucru este nelegal. Sper ca reprezentanţii Corpului de Control al Primului ministru, aflaţi în control la sesizarea sindicatelor, să constate aceste nereguli, iar cei vinovaţi să fie traşi la răspundere.

Ce soluţii aveţi pentru evitarea disponibilizărilor?

La şedinţa din 10 iunie 2011, conducerea M.A.I. a acceptat ca poliţiştii să-şi suspende raporturile de serviciu, la cerere, pe o perioadă de până la 3 ani. O altă variantă de reducere a posturilor ar fi plata sumelor compensatorii prevăzute de legea salarizării, începând cu anul 2012, tuturor celor ce îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipată sau la limită de vârstă. În acest sens, ministrul Igaş ne-a promis că ne va susţine în faţa Guvernului pentru a se reglementa prin ordonanţă de urgenţă.

Cum credeţi că vor fi afectaţi cetăţenii de reducerea unui număr de 10.000 de posturi de poliţişti, jandarmi şi pompieri?

În contextul creşterii infracţiunilor stradale, efectele reducerii numărului de poliţişti şi jandarmi în stradă, îl vom vedea foarte curând. Cred că vom avea atâta siguranţă cât ne permitem să plătim.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel