Suciu a menţionat că regulamentul de ordine interioară ar trebui respectat de toată lumea. "Cred că în nicio instituţie de un asemenea calibru, în nicio ţară din UE nu se întâmplă aşa ceva. Cei de la USR, care au provocat asemenea incidente, cred că ar trebui să dea nişte explicaţii, e dreptul domniilor lor să protesteze cum vor. Cred că avem un Regulament de ordine interioară, avem un statut al deputaţilor, avem şi un regulament pe care ar trebui toată lumea să-l respecte şi în funcţie de ceea ce s-a întâmplat ieri cred că vor fi şi luate măsuri ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple (...). Cu siguranţă această stare de spirit, de comportament în plenul Camerei Deputaţilor, cu siguranţă nu va mai rămâne aşa şi asta o spun foarte hotărât", a precizat Suciu la Palatul Parlamentului.
"Nu e normal să fie bruscat un deputat"
Cu privire la protestul şi incidentele de miercuri seară, din Piaţa Victoriei, deputatul social-democrat a spus că nu este în măsură să interpreteze regulamentele jandarmilor, în schimb a criticat faptul că un deputat a fost bruscat şi insultat de protestatarii din faţa Parlamentului (n.r. - deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa).
"Nu sunt eu în măsură să interpretez regulamentele după care se ghidează activitatea jandarmilor, dar dacă vreţi să mă refer la ce s-a întâmplat în piaţă, nu mai departe de faţa clădirii noastre (n.r. - Palatul Parlamentului), cred că nu este normal ca un deputat al României se fie bruscat, să fie înjurat în ultimul hal şi aceste lucruri să fie luate ca normale. Adică, dacă înjurăm şi bruscăm un deputat de la PSD este normal şi este de bonton să faci asemenea lucruri, iar dacă o instituţie a statului îşi respectă regulamentul nu mai este normal. Cred că dublul limbaj şi dubla măsură în aceste cazuri nu ar trebui să funcţioneze", a afirmat Suciu.
În ce priveşte reţinerea jurnalistului german care s-a aflat la protestul de miercuri-seară din Piaţa Victoriei, deputatul PSD şi-a exprimat convingerea că în perioada următoare vor fi date explicaţii pe acest subiect. "Multe nu ne fac cinste, inclusiv ceea ce se întâmplă în piaţă, dar dacă cumva regulamentul şi instrucţiunile şi fişa postului din Jandarmerie au fost încălcate sunt convins că vor fi luate măsuri, dar eu nu mă pot pronunţa că cineva a greşit, că jandarmii au greşit, că cineva a greşit şi de fapt este acuzat pe drept sau pe nedrept. Sunt convins că în perioada următoare vor fi explicaţiile de rigoare pe acest subiect şi eu nu vreau să mă pronunţ înainte", a punctat parlamentarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă