Data actualizării:
Data publicării:

Vasile Blaga - decizie definitivă a ÎCCJ

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga rămâne sub control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă, au decis definitiv, marţi, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistraţii de la instanţa supremă au respins ca nefondată plângerea depusă de Vasile Blaga, prin care acesta contesta măsura controlului judiciar impusă împotriva lui de procurorii DNA din Ploieşti.

Săptămâna trecută, procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale, sub control judiciar, faţă de senatorul Vasile Blaga, la data faptelor secretar general al PDL, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 - 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la Gheorghe Ştefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă. Procurorii susţin că, în 2009, în PDL, a existat o înţelegere vădită între persoane cu funcţii de conducere - secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan -, în sensul obţinerii de bani pentru partid, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel