Vasile Blaga: Domnul Cocoş nu a adus niciun ban la partid
Fostul președinte al PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că Dorin Cocoş "nu a adus niciun ban la partid" şi că nu a avut niciun fel de relaţie cu acesta, adăugând că "cine a cotizat e pe lista oficială".
"Nu am avut niciun fel de relaţie cu domnul Cocoş, nu avem nicio implicare în Microsoft. Domnul Cocoş nu a adus niciun ban la partid. Cine a cotizat e pe lista oficială, se taie chitanţă cum spun regulile întotdeauna", a precizat Blaga, informează Mediafax.
Elena Udrea a precizat, miercuri, la ieșirea de la ÎCCJ că ştia că Dorin Cocoş a finanţat campaniile PDL.
Întrebată în legătură cu modul în care a fost finanţată campania din 2009, Udrea a arătat că presa se face că nu ştie despre modul în care sunt finanţate campaniile în general şi că poate să îi întrebe foarte bine şi pe "domnul Iohannis, domnul Ponta" despre cum se face acest lucru.
Citește și: Elena Udrea, în lacrimi, la ieșirea de la ÎCCJ: Sunt dezamăgită
"Nu este un secret, aşa se finanţează campaniile electorale, de ce vă faceţi toţi că nu ştiţi. Toată clasa politică, toată presa şi toată lumea se preface că nu ştie cum se finanţează campaniile. Întrebaţi-i pe domnul Iohannis, pe domnul Ponta, ei cum şi-au finanţat campaniile. La fel", a mai spus Udrea.
Întrebată despre contractele încheiate cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a declarat: "Ştiam că Dorin Cocoş finanţa campaniile PDL, asta ştiam, dar nu ştiam exact ce şi cu ce sumă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News