Data publicării:

Vasile Blaga, consultări la sediul PNL. Semnalul transmis

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Vasile Blaga
Vasile Blaga

Vasile Blaga, fostul copreşedinte al PNL, se întâlneşte, miercuri, la sediul central al partidului, cu foştii democrat-liberali.

Senatorul liberal Viorel Badea a anunţat că foştii democrat-liberali vor avea o şedinţă de consultări, miercuri, cu Vasile Blaga pentru a transmite un mesaj de unitate a partidului. 'Este o şedinţă de consultări. Domnul Vasile Blaga este unul din foştii lideri ai partidului, a fost şi copreşedinte al PNL. Vrem să dăm un semnal de unitate. Să nu uităm că mare parte dintre actualii primari ai PNL, de exemplu, sunt foşti primari ai PDL şi o asemenea consultare este necesară în condiţiile în care au apărut tot felul de ştiri care, din punctul meu de vedere, au încercat să dezbine Partidul Naţional Liberal. Această consultare este bine-venită, ţinând de necesitatea unităţii în PNL. (...) Vom discuta cu colegii noştri care sunt problemele din organizaţiile lor şi cum ne organizăm mai bine pentru viitoarele alegeri europarlamentare. (...) Poziţia noastră va fi una de unitate. Noi am ales un preşedinte al PNL acum un an, care din punctul nostru de vedere performează, este prezent, are mesaj, iar în acest moment eu consider că adevăratul nostru adversar este PSD, nicidecum colegii din PNL sau partidele din Opoziţie', a declarat Badea, luni, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a precizat că şedinţa a fost convocată de Vasile Blaga 'în calitate de prieten, dar şi de fost preşedinte al PNL'. 'În PNL foştii preşedinţi se bucură în continuare de un respect excepţional şi noi ţinem cont de discuţiile, consultările şi sfaturile pe care ni le dau', a afirmat Badea.

Ce a zis Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că şi-a dat acordul pentru întâlnirea fostului copreşedinte al partidului Vasile Blaga cu foştii democrat-liberali, arătând că acesta este un lider implicat în viaţa formaţiunii politice. 'Sediul PNL este deschis pentru întrunirea membrilor PNL, indiferent cine sunt membrii partidului', a spus, luni, Orban, precizând că Blaga este un lider implicat în viaţa partidului şi are relaţii foarte bune şi cu acesta şi cu ceilalţi colegi.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel