Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, se arată deranjat de faptul că Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a vorbit despre familia sa.
„Minciuna cruntă, insolentă și obscenă expectorată public, atacul la persoana și mai ales la familia cuiva, atac alimentat de ură „creștină” și furie provocată de confruntarea cu realitatea, nu de vreun strop de adevăr, dezonorează total și zgomotos pe absolut oricine.
Când acest oricine e însă un reprezentant oficial al Bisericii, o persoană care s-a compromis personal până la creșterea stufoasă în jurul ei a unui bogat folclor public/ infrabisericesc deloc favorabil, care a polarizat major comunitatea eclezială, sfidând în formă continuată Patriarhia Română, legea, binele comun și interesul național, persoană asociată azi cu simpatia declarată pentru un dictator declarat criminal de război și în timp cu alte lucruri tenebroase care compromit grav inclusiv instituția pe care o reprezintă, într-un asemenea nesfârșit de trist și scandalos caz, situația devine una care l-ar putea invita sau chiar constrânge la scuze publice și pocăință.
Adevărul, mărturisit sau doar aflat, îl va face liber cândva“, a transmis Vasile Bănescu pe Facebook.
Vineri dimineață, arhiepiscopul Tomisului a spus despre purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române că „are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei și atunci ce să aștepți dintr-o atmosferă de familie foarte controversată?.“
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă