Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că a susţine că genul are doar un înţeles binar denotă fie sfidarea prin ignoranţă a gramaticii, fie ocultarea adevărului prin minciună.
'A susţine că genul are doar un înţeles binar ('masculin' sau 'feminin') denotă fie sfidarea prin ignoranţă a gramaticii, unde genul este la el acasă, fie ocultarea adevărului prin minciună, plus discriminarea cruntă, prin tăcere, a 'neutrului'. În discuţia politicianistă, nu în absentul dialog public, despre opţiunea între 'sex' şi 'gen' referitoare la noile cărţi de identitate, acest din urmă termen nu are nicio legătură cu identitatea biologică a persoanei care primeşte acest document, ci doar cu recenta ideologie a transgenderismului care începe să pătrundă ca un gaz toxic şi în interstiţiile spaţiului public românesc.
Pe uşa larg deschisă a unor instituţii, a căror raţiune ultimă este chivernisirea responsabilă şi onestă a binelui comunitar în toate registrele lui, nu a diluării acestuia până la confundarea cu surogate pline de e-uri ideologice total nesănătoase', a spus Bănescu.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că primele cărţi electronice de identitate vor fi înmânate titularilor în luna septembrie, în privinţa discuţiilor privitoare la sexul/genul posesorului precizând că s-a optat pentru varianta 'gen'.
'Am avut aceste discuţii din noiembrie 2020 până în martie 2021 şi de comun acord am agreat că în traducerea regulamentului european gender înseamnă gen, dar ca să nu avem absolut nicio discuţie pe această temă am scris explicit în Hotărârea de Guvern că în România prin gen se înţelege masculin şi feminin. Este foarte bine că avem aceste dezbateri publice, de aceea avem şi acest proiect pilot, să vedem ce disfuncţionalităţi apar între instituţiile care colaborează în emiterea acestui document şi dacă cei care n-au avut o părere din noiembrie până în martie au acum o părere şi spun răspicat că trebuie să schimbăm ceva, se poate schimba', a menţionat ministrul de Interne, potrivit Agerpres.
Bode: Primele cărţi electronice de identitate, eliberate în septembrie. S-a optat pentru varianta 'gen'
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că primele cărţi electronice de identitate vor fi înmânate titularilor în luna septembrie. 'La data de 2 august a fost iniţiat proiectul pilot, de la care noi aşteptăm să genereze informaţii necesare pentru stabilirea programului de extindere şi generalizare a editării cărţii electronice de identitate. În cadrul proiectului pilot au fost realizate următoarele activităţi până în acest moment: de la data de 2 august până pe 18 august au fost preluate un număr de 100 de cereri de eliberare a cărţii electronice de identitate. Timpul de soluţionare a unei cereri de eliberare a cărţii electronice de identitate noi l-am proiectat în acest program pilot undeva la 20 de minute. Fac menţiunea că până în prezent nu a fost depăşit termenul de 15 minute. Aşadar, avem răspuns la în cât timp putem să preluăm o cerere - 15 minute. Cererea pentru emiterea cărţii de identitate se generează automat, nu necesită a fi completată de către cetăţean', a spus Lucian Bode.
El a mai spus că ritmul stabilit pentru aplicaţia de programare a solicitantului este de 15 cereri pe zi şi că au fost realizate teste tehnice între structurile implicate (citește mai mult AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video