Vârstnic pus să dea banii înapoi pentru că i s-a calculat greșit pensia. Avocatul Toni Neacşu spune ce trebuie făcut
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Avocatul Toni Neacşu a oferit cea mai bună soluţie pentru o situaţie cu care se confruntă unii dintre pensionarii din România. 

Am primit pe adresa redacţiei o sesizare din partea unui pensionar care ne-a scris că a primit de la Casa de Pensii o informare cum că pensia i-a fost stabilită greşit în plus, adică, potrivit reprezentanţilor instituţiei, acesta a luat mai mulţi bani decât avea dreptul, iar acum se află în situaţia de a fi obligat să returneze o sumă care, după ce s-a adunat lună de lună, este una considerabilă.

Cum, cu siguranţă, în această situaţie se află şi alte persoane, l-am rugat pe avocatul Toni Neacşu să le ofere vârstnicilor cea mai bună soluţie pentru a rezolva această problemă

"Cea mai bună soluţie într-un astfel de caz este o contestaţie în instanţă. Orice decizie pe care o eliberează Casa de Pensii poate fi atacată la instanţă", a explicat Toni Neacşu. Cât priveşte răspunderea pe care o poartă funcţionarul care a făcut greşit calculul respectiv, avocatul a răspuns: "Din punctul de vedere al pensionarului, cel mai important e să conteste decizia respectivă. Orice recalculare, sau absolut orice lucru de acest fel se dă printr-o decizie eliberată de Casa de Pensii. Acea decizie trebuie atacată. Sigur că ulterior, în funcţie de ce se decide, poate fi atrasă şi răspunderea funcţionarului dar pentru pensionar important este să conteste".

"Dacă se constată că pensionarul respectiv a primit mai mulţi bani decât trebuia, ei nu pot recupera banii respectivi decât tot printr-o decizie a instanţei. Dacă pensionarul este de acord să dea banii înapoi, este alegerea sa, însă dacă nu e de acord, trebuie să se ajungă la o instanţă, are acest drept de a contesta în instanţă decizia respectivă. Important de reţinut: pensionarul poate să NU fie de acord cu decizia care i-a fost comunicată. Ştiţi cum sunt oamenii trecuţi de o anumită vârstă, dacă primesc un document zic 'asta e, platesc', însă poate să nu fie de acord să returneze banii de bună voie, iar atunci cei de la Casa de Pensii sunt obligaţi să demonstreze în instanţă că banii respectivi trebuie returnaţi", subliniază avocatul Toni Neacşu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel