Data publicării:

Variantele prin care CSA Steaua poate ajunge în Liga I. Răzvan Burleanu anunţă rolul Guvernului şi Parlamentului

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Steaua Bucuresti
Facebook Steaua Bucuresti

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, anunţă cum ar putea promova CSA Steaua Bucureşti în Liga1. 

Alegeri prezidentiale 2024

"FRF are această viziune de a încuraja sprijinul statului pentru fotbal, atât timp cât este dezvoltat pentru valorile sociale. Privind în perspectivă, trebuie să privim investițiile făcute în ultimii ani. Atunci când vine vorba de cluburile de drept public vă dau câteva detalii.

În 2011, statutul FRF este modificat și nu mai permite cluburilor de drept public să fie membre. În vara anului 2014, statutul se modifică în urma unei discuții pe care am avut-o în mod personal cu membrii FIFA și UEFA, iar cluburile de drept public au permisiunea să fie membre afiliate.

În 2019, am avut o propunere de modificare legislativă carei reușește să strângă un anumit număr de parlamentari care să susțină acest demers, astfel încât cluburile de drept public să fie considerate profesioniste.

Din păcate, nu întrunește o majoritate parlamentară, iar FRF începe să inițieze un set de acțiuni prin care să permitem cluburile de drept public să participe în competiții la nivel național, respectând în același timp toate prevederile regulamentare la nivel internațional.

Avem FC Argeș, Gloria Buzău sau FC Brașov în această situație pentru a da câteva exemple. Această hotărâre este atacată la TAS de FCSB, susținută de LPF, dar FRF a câștigat. FCSB nu s-a oprit și a făcut apel și urmează să se judece în toamnă.

UEFA confirmă în 2020 că trecerea unui club din drept public în sistem privat cu un an înainte de promovarea în Liga 1 nu este neregulamentar. Prin urmare, ca să concluzionez, soluțiile merg în două direcții pentru CSA Steaua", a spus Răzvan Burleanu, citat de Digisport.

Care e soluţia rapidă şi legală 

"Modificarea Legii Sportului sau transformarea clubului într-o structură de drept privat. În ceea ce privește primul scenariu, modificarea Legii Sportului se poate realiza printr-o procedură parlamentară sau printr-o Ordonanță de Urgență.

Dar odată clubul promovat în Liga 1 ar putea să aibă ceva probleme în ceea ce privește licența UEFA dacă pe parcurs își dorește să se transforme din club de drept public în club privat. Al doilea scenariu reprezintă din punctul nostru de vedere o soluție foarte rapidă.

 Tranformarea clubului din drept public în drept privat, sub forma unei Societăți Comerciale Sportive pe Acțiuni reprezintă o soluție foarte accesibilă. E cea mai rapidă procedură, legală, și care permite o dezvoltare sustenabilă clubului.

În 48 de ore s-ar putea realiza această trecere dintr-un club de drept public într-o Societate Comercială Sportivă pe Acțiuni. Este o procedură legală. Când spun aceste lucru, țin să precizez că este prevăzut și în Legea Sportului.

Articolul 56: Cluburile sportive existente se pot transforma în societăți comerciale sportive pe acțiuni în baza hotărârii adunării generale, cu avizul federației sportive naționale și cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Și a mai menționat un alt aspect: un club de drept privat sub forma unei Societăți Comerciale Sportive pe Acțiuni ar păstra Ministerul Apărării ca acționar unic pe termen scurt, ceea ce ar păstra aceeași formă de finanțare pe care o are și astăzi.

Totodată ar oferi și oportunitatea de a atrage finanțare din mediul privat", a spus Răzvan Burleanu în conferința organizată de FRF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel