Vară indiană în România. Elena Mateescu, director ANM:Maxime de 30 - 35 de grade
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Elena Mateescu, director general al ANM, a explicat, într-un interviu acordat DC News, care este modul în care schimbările climatice sunt şi vor fi percepute în ţara noastră. 

Elena Mateescu, director general al ANM, a explicat, într-un interviu acordat DC News, apariţia, în România, a verii indiene, acea perioadă de la începutul toamnei care se caracterizează prin temperaturi deosebit de mari. Practic, vorbim despre o prelungire a anotimpului cald în primele două decade ale lunii septembrie. În acelaşi timp, se poate vorbi şi o prelungire a efectelor iernii până în luna martie, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, anul acesta.

"Poziţia unde ne aflăm permite şi va rămâne într-un climat temperat-continental. Însă putem să sesizăm, din punctul de vedere al evoluţiei celor patru anotimpuri, de pildă poate o iarnă mai târzie -  aşa cum s-a întâmplat în acest an, când luna martie ne-a adus condiţii autentice de iarnă, sau să ne aducă veri mai târzii, pentru că, în ultimii ani, în luna septembrie, în primele două decade, am înregistrat valori termice specifice zilelor de vară, cu maxime de peste 25-35 de grade.

Nu excludem ca această tendinţă să se păstreze, adică să înregistrăm astfel de anomalii în perioadele de tranziţie. Pentru primăvară să avem perioade în care condiţiile de iarnă să fie elementul definitoriu, iar pentru lunile de toamnă, să ne aducă aminte că încă vara este prezentă. Specialiştii numesc acest fenomen o prelungire a verii, acea vară indiană care, aşa cum am spus, nu exclude să se semnaleze astfel de condiţii şi în prima parte a toamnei în ţara noastră", a explicat Elena Mateescu. 

Urmăreşte declaraţiile făcute de Elena Mateescu, aici:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel