Temperatura medie înregistrată în lunile iunie, iulie şi august a depăşit recordul din 2003, de 19,7 grade Celsius, a anunţat vineri şeful provizoriu al Institutului regal meteorologic (IRM), citat de AFP. Previziunile pentru ultima săptămână din august, cu temperaturi de cel puţin 20 de grade Celsius, permit să se afirme cu '90%' certitudine că acest record din 2003 va fi bătut, a precizat pentru AFP oficialul citat, David Dehenauw.
IRM va prezenta cifre oficiale în acest sens la 1 septembrie. Însă, a scris Dehenauw pe contul său de Twitter, 'având în vedere observaţiile de până acum şi previziunile până la 31/8', această vară va fi 'cea mai caldă din 1833'. La trei ani de la crearea Belgiei, respectiv în 1833, au început observaţiile meteorologice regulate la staţia Bruxelles-Uccle, potrivit site-ului IRM.
Vara lui 2018 este cea mai caldă înregistrată vreodată din cauza celor două 'valuri de căldură' cu care Belgia s-a confruntat în iunie şi la începutul lui august, a explicat David Dehenauw. Din vara lui 2003, a mai precizat el, Belgia se conformează definiţiei olandeze a 'valului de căldură' (expresie preferată 'caniculei'), ceea ce înseamnă înregistrarea de temperaturi maxime de peste 25 de grade Celsius timp de cinci zile la rând, 'dintre care trei cu cel puţin 30 de grade'.
Vezi și: Căldură în Arctica: Renii din Norvegia au mari probleme
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă