Vânzările Orange au crescut în T3, datorită cererii solide din Africa şi Orientul Mijlociu
Cel mai mare operator francez de telecomunicaţii, Orange, a anunţat marţi o creştere anuală a vânzărilor de 0,8% în trimestrul trei din 2019, datorită cererii solide din Africa şi Orientul Mijlociu, care a compensat scăderea de pe principalele sale pieţe, Franţa şi Spania, transmit RTT News şi Reuters, scrie Agerpres.
În perioada iulie-septembrie 2019, vânzările, calculate pe o bază comparabilă, au urcat la aproximativ 10,6 miliarde de euro (11,75 miliarde de dolari), în timp ce profitul operaţional de bază a crescut cu aproximativ 0,2%, la 3,62 miliarde de euro, în linie cu estimările.
Consiliul de Administraţie va propune pentru 2019 plata unor dividende totale de 0,70 euro per titlu.
În trimestrul trei din 2019 Orange avea 209,4 milioane de clienţi pe segmentul de telefonie mobilă, o creştere de 4,2%. În prezent, Orange are 65,3 milioane de clienţi în reţeaua 4G, din care 22 milioane de clienţi în Africa şi Orientul Mijlociu.
Compania franceză, care şi-a confirmat obiectivele financiare anuale, îşi va prezenta în data de 4 decembrie planurile privind posibila vânzare a reţelei sale de fibră din Europa, a anunţat marţi directorul financiar Ramon Fernandez.
În mai, grupul francez a dezminţit informaţiile apărute în presă potrivit cărora ar fi demarat procesul de vânzare a turnurilor de telefonie mobilă şi a reţelei sale de fibră din Europa.
Potrivit publicaţiei de specialitate TMT Finance, Orange ar fi mandatat banca americană JPMorgan să se ocupe de o posibilă vânzare "monumentală" a unei părţi din infrastructura de reţea a Orange. Publicaţia adaugă faptul că un proces de revizuire a infrastructurilor ar fi fost demarat în urmă cu câteva luni, operatorul francez intenţionând să cedeze o participaţie minoritară la turnurile sale de telefonie mobilă. TMT Finance adaugă că, într-o a doua etapă, o operaţiune similară ar putea fi demarată pentru reţeaua de fibră a Orange, estimând că numai reţeaua de fibră optică şi turnurile Orange din Franţa ar avea o valoare cuprinsă între opt şi zece miliarde euro.
"Niciun proces de acest tip nu a fost demarat", a dat asigurări un purtător de cuvânt al Orange.
În contextul apetitului investitorilor pentru activele din infrastructurile de telecomunicaţii, Orange, la fel ca şi rivalii săi, îşi pun întrebarea cum pot să monetizeze şi să optimizeze utilizarea infrastructurilor lor. În Franţa, unde cei patru actori de pe piaţă trebuie să realizeze un echilibru între preţurile scăzute şi nevoia de investiţii, Iliad este ultimul operator care a anunţat vânzarea majorităţii turnurilor sale din Franţa şi Italia către grupul spaniol. Bouygues Telecom (Bouygues) şi SFR (Altice) au demarat şi ele operaţiuni similare.
Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, inclusiv în România, şi are un portofoliu de 247 de milioane de clienţi, din care 185 de milioane sunt abonaţi la serviciile de telefonie mobilă.
La 31 martie 2019, Orange România oferea servicii mobile, fixe şi TV pentru 10.693.300 de clienţi, în creştere cu 2,3% comparativ cu finalul primului trimestru al anului trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News