Vanilla Skype, premieră în teatrul românesc
''Vanilla Skype'' este primul spectacol din România în care pasionaţii de teatru au posibilitatea de a participa la un casting pentru a-şi câştiga scaunul în sală.
După o piesă scrisă de Cătălin Ştefănescu şi cu o distribuţie de excepţie - Marcel Iureş, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Alexandru Ion, Mircea Postelnicu şi Vladimir Purdel - 'Vanilla Skype' este pusă în scenă în cadrul unui turneu care va avea loc în perioada 2 - 10 septembrie în cinci oraşe mari din ţară - Ploieşti, Craiova, Piatra Neamţ, Bacău şi Iaşi.
Programul include câte două reprezentaţii - de la ora 17,00, respectiv 20,30 - în fiecare dintre oraşele incluse în turneu. Astfel, la Ploieşti se va juca pe 2 septembrie, la Teatrul Toma Caragiu, la Craiova pe 4 septembrie, la Teatrul Naţional Marin Sorescu, la Piatra Neamţ pe 7 septembrie, la Teatrul Tineretului, la Bacău pe 8 septembrie, la Teatrul George Bacovia, şi la Iaşi pe 10 septembrie, la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri.
Pentru fiecare dintre reprezentaţii, persoanele care doresc să participe la spectacol se pot înscrie la un casting care va fi susţinut pe Skype (contul Vanilla Skype Teatru) de actorul Marcel Iureş şi care va conţine un set de întrebări elementare menite să stabilească dacă participanţii îşi merită cu adevărat locul în sală. După ce precizează oraşul şi ora reprezentaţiei la care vor participa şi răspund la un set de întrebări, aceştia au şansa de a primi unul dintre cele mai bune 10 locuri rezervate special pentru ei pe rândurile din faţă ale sălii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News