Data publicării:
Vanda Vlasov, acuzată de instigare la fals în acte
Vanda Vlasov, fiica lui Mihail Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț, este acuzată de fals în acte. Ea a dat, miercuri dimineață, cu subsemnatul la DNA.
Potrivit Antena 3, Vanda Vlasov este, în acest moment, la DNA. La sosire, avocatul său a spus că nu au primit citație.
Procurorii DNA precizează că "Pop Daniela Domnica, asistent arbitral şef adjunct în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a primit de la Vlasov Vanda o cerere formulată de Vlasov Mihail prin care solicita eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă că acesta din urmă nu a făcut parte din completele instanţei de arbitraj comercial. La insistenţele şi presiunile lui Vlasov Vanda, în aceiași zi și fără efectuarea unor verificări complete, Pop Daniela Domnica a eliberat, fără știința conducerii instituției, o adeverinţă pe care a semnat-o personal, conform celor solicitate de Vlasov Vanda".
Tatăl Vandei Vlasov a fost suspendat din funcția de președinte al Camerei de Comerț, după ce a fost arestat preventiv într-un dosar de corupție, ca urmare a unei decizii a Curții de Apel București.
Procurorii îl acuză pe Mihail Vlasov că ar fi cerut 1 milion de euro de la denunțătorul sau, pentru a-l ajuta să câștige un proces la Curtea de Arbitraj, acolo unde lucrează fiica sa. Anchetatorii i-au făcut un flagrant, iar Mihail Vlasov a fost prins în timp ce accepta 200.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News