Vama Veche vs. Eforie Nord. Te duci la mare să intri în apă? Asta trebuie să știi
Dacă mergi pe litoral cu gândul că vrei să petreci mult timp în apă, ai grijă cum alegi stațiunea.
Duminică, înainte de răsărit, m-am urcat în mașină cu câțiva prieteni, cu gândul că o mică excursie pe litoral nu ne-ar strica deloc. De data aceasta, nu ca să ne plimbăm prin stațiuni, ci să stăm la plajă și, mai ales, în apă.
Destinația noastră era clară: Vama Veche.
„Baraj” de alge și scoici, la mal, în Vama Veche
Și așa, după un drum chiar liber pe Autostrada Soarelui, am ajuns pe plajă. Deși pandemie, din Vama Veche nu lipsesc turiștii. Am ales un colț de plajă unde erau mai multe grupuri cu corturile. Înaine să ne așezăm însă, am observat că, pentru a intra în mare, trebuia să treci de un „baraj” de alge și scoici. Cu greu, reușeai. Când intrai în apă însă, aveai surpriza să simți, pe propria piele, pietre uriașe și scoici.
Eu m-am resemnat și m-am așezat pe nisip, în timp ce mi-am privit prietenii plecând „spre stânga”, în căutarea unei bucăți de plajă mai ok. S-au întors rapid însă, anunțându-mă că „n-avem nicio șansă”.
Eforie Nord, următoarea destinație
Pentru a ne îndeplini totuși dorința, în jurul orei 13, am pornit spre Eforie Nord. Eu una, nu eram prea încântată, dar într-un final, am ajuns să petrec în apă mai mult timp decât pe plajă.
Nu mai fusesem în Eforie Nord de câțiva ani buni pentru că mereu am preferat Vama Veche. Ajunși în cea de-a doua destinație, ne-a revenit zâmbetul pe buze. Imediat ce ne-am așezat în zona de „accesorii personale”, undeva între umbrele și șezlonguri, am mers să „inspectăm” apa. Curată, fără alge, scoici sau pietre. Da, da, așa da!
Și așa cum am menționat deja, am petrecut mai mult timp în apă. În sfârșit. Spre deosebire de Vama Veche însă, unde atmosfera e pe placul meu, în stațiunea Eforie Nord găsești de toate.
Ba chiar, cât revenisem pe nisip, am asistat la un conflict între două femei. La câteva secunde după, o femeie a venit să-mi ceară bani. Dar măcar poți să faci baie în mare liniștit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News