Valurile de căldură din iunie, în strânsă legătură cu schimbările climatice
Valurile de căldură din iunie, care au afectat Marea Britanie și Europa, au devenit mai intense din cauza schimbărilor climatice, spun oamenii de știință.
Incendiile forestiere din Portugalia au luat zeci de vieți, în timp ce în Franța, Elveția și Olanda s-au declanșat planuri de urgenţă din cauza căldurii, potrivit bbc.com. Marea Britanie a experimentat cea mai calduroasă zi de iunie de la faimosul val de caldură din 1976. Cercetătorii au realizat o analiză pentru a evalua rolul încălzirii şi al temperaturilor record.
Unul dintre autorii studiului a declarat, pentru BBC News, că a fost „găsit un semnal foarte puternic". Studiul a arătat că, în țări precum Spania, Portugalia și Franța, schimbările climatice ar putea crește șansele de căldură extremă cu până la patruzeci de ori. Oamenii de știință consideră că șansele ca aceste evenimente extreme de căldură să devină mult mai comune vor crește, dacă nu se vor lua măsuri rapide pentru a fi reduse emisiile de carbon.
„Lunile calde nu mai sunt rare în climatul nostru actual. Astăzi, ne putem aștepta la căldură extremă pe care am simţit-o în iunie aproximativ la fiecare 10-30 de ani, în funcție de țară", a declarat Robert Vautard, de asemenea implicat în studiu. „Până la mijlocul secolului, acest tip de căldură extremă în iunie va deveni normă în Europa de Vest, dacă nu vom lua măsuri imediate pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră".
Cercetătorii cer liderilor să lucreze cu oamenii de ştiinţă şi experţii din domeniul sănătăţii publice pentru a dezvolta planuri de acţine. În timp ce, de obicei, se așteaptă să fie publicate astfel de cercetări într-un jurnal revizuit de colegi, echipa a considerat că este necesară o astfel de informare, potrivit sursei citate.
„Când se întâmplă evenimente extreme, este formulată mereu întrebarea: Care este rolul schimbărilor climatice?" Și adesea răspunsul vine de la un politician sau de la cineva cu o agendă politică, și nu se bazează pe dovezi științifice", a spus doctorul Otto.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News