Valoarea în timp a banilor. „Ce puteai face în ’90 cu un milion, probabil că poți face acum cu 20”
Dan Șucu, patronul Rapidului, a fost invitat în podcastul lui Mihai Morar „Fain&Simplu”, unde a vorbit despre valoarea banilor în zilele noastre, dar și despre cum a început să facă avere.
„Banul valorează în funcție de eficiența lui. Nu banul contează, ci eficiența banului. Ce puteai face în ’90 cu un milion, probabil că poți face acum cam cu 20. Depinde în mâna cui este banul respectiv. Cât de organizat este, cât de ambițios, cât de tenace, câtă competență are.
Banul în mâna unui om competent este mult mai valoros. Un exemplu foarte clar este diferența ântre valoarea banului în mâna publică, în mâna unei instituții publice, în comparație cu valoarea banului în mâna unei entități private”, a spus patronul Rapidului.
Cum a început Dan Şucu să facă avere
Omul de afaceri a dezvăluit că a ales să îşi vândă casa pentru a face rost de 50.000 de dolari.
„În 1993 am început cu 50.000 de dolari, vânzându-mi casa. Acum 30 de ani și o săptămână de când am început Mobexpert. Cu 50.000 de dolari a început toată dezvoltarea de astăzi.
Cele mai mari insuccese le-am avut când am avut mai mulți bani decât am fost în stare să manageriez. Fiecare dintre noi avem o competență, până la un punct.
Am început cu un magazin închiriat într-un complex comercial. Nu a fost o mare investiție. Atunci, oportunitățile cu 50.000 de dolari erau mai mari decât ar putea să fie în clipa de față. Acum, aceeași oportunitate ar fi de 20 de ori mai scumpă, probabil. Dar ar fi nevoie și de o competență de 10 ori mai mare.
Atunci, puteai să faci greșeli, să înveți din greșelile tale și să adaptezi oferta ta și ceea ce aveai de făcut economic astfel încât să ai un rezultat corect. Competența este astăzi mult mai dură. Trebuie să încerci mereu ceva nou, să vii cu ceva nou”, a spus Dan Șucu în podcastul „Fain&Simplu” cu Mihai Morar.
VEZI ȘI: Dan Şucu devine acţionar majoritar al clubului FC Rapid cu 70% după majorarea capitalului social
Omul de afaceri Dan Şucu a devenit acţionar majoritar al clubului de fotbal FC Rapid, cu 70%. Victor Angelescu va rămâne cu 30% dintre acţiuni, în urma majorării capitalului social al societăţii la 50 de milioane de lei.
'Acţionarii clubului FC Rapid au decis astăzi majorarea capitalului social şi, implicit, a investiţiei, cu încă 24 de milioane lei. Urmare a acestei decizii, valoarea totală a capitalului social este de 50 de milioane lei. Contribuţiile la această majorare vor fi în cote diferite, astfel încât noua structură a acţionariatului este următoarea: Dan Şucu va deţine 70% din acţiuni, iar Victor Angelescu, 30%', se arată pe site-ul citat. Dan Şucu a declarat că în următorii ani se vor investi sume importante în club pentru că Rapid îşi propune să se claseze 'întotdeauna pe podium', transmite site-ul oficial al grupării giuleştene.
Citește continuarea pe: https://www.dcnews.ro/dan-sucu-devine-actionar-majoritar-al-clubului-fc-rapid-cu-70prc-dupa-majorarea-capitalului-social_919372.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News