Valeriu Zgonea îi răspunde Marian Oprișan, după criticile aduse
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a comentat joi criticile formulate de Marian Oprișan față de decizia privind alegerea șefilor de CJ de către consilierii.
Comisia parlamentară de elaborare a Codului electoral, pe care Valeriu Zgonea o conduce, a stabilit că președinții consiliilor județene vor fi aleși indirect, prin votul secret al consilierilor județeni. Prevederea a fost criticată de șeful CJ Vrancea, Marian Oprișan.
Replică pentru Oprișan
"Candidatura este o decizie personală a fiecăruia dintre noi, nu pot eu să comentez decizia pe care domnia sa o spune, cum nici domnia sa nu poate să spună dacă eu o să candidez la parlamentare sau la locale în 2016. Este o chestiune personală, de comunicare publică, legea este constituțională, prevederile sunt luate cu majoritatea unanimă la toate articolele. A mai fost și până în 2004 și, din ceea ce îmi aduc eu aminte, cu tot respectul pentru colegul meu, domnia sa a fost ales pentru prima dată președinte al Consiliului Județean (Vrancea — n.r.) cu votul consilierilor județeni, așa încât pentru mine și pentru domnia sa cred că este o bagatelă să fie reales de către Consiliul Județean al Județului Vrancea, dacă va dori să candideze", a declarat Valeriu Zgonea după ședința Comisiei parlamentare de Cod Electoral.
Nemulțumiri în PSD?
"Nu cred că a produs nemulțumire în PSD sau nu numai. Este important că aceasta a fost voința politică, este o soluție de compromis pe care am găsit-o cu cele cinci voturi pe care PSD sau PNL le-a avut (...). Până la urmă, ceea ce este important este ca partidele politice să se așeze la masă, să negocieze și să scoată un președinte al consiliului județean care să nu poată fi schimbat doar pe moftul unor partide sau pe alianțele făcute peste noapte", a mai declarat Valeriu Zgonea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News