'Îmi displace foarte mult această duplicitate a unor parlamentari care se duc la televizor şi confundă mandatul nostru de politician şi de membru al Parlamentului ca să voteze legi şi de participant la emisiunile de televiziune în timp ce noi suntem în plen. Îmi displace foarte mult, dar cel mai mult îmi displace minciuna', a afirmat Zgonea, de la tribuna Parlamentului, în timpul dezbaterilor la proiectul bugetului de stat pe 2016.
El a adăugat că votul proiectelor de lege adoptate marţi dimineaţă a fost numărat 'bob cu bob' de senatorul liberal Mario Oprea.
'Pe Mario Oprea îl cunosc de aproape 25 de ani şi niciodată de când îl cunosc eu nu l-am văzut în nicio situaţie, privată sau publică, în care să mintă. Este liberal, nu este social-democrat. Îmi displace profund când un membru ales al Parlamentului României, într-o funcţie a Biroului permanent, de dragul imaginii personale împroaşcă cu noroi o instituţie. Dimineaţă, în sală, pentru fiecare vot l-am întrebat pe domnul senator dintr-un grup parlamentar. 28 sunt acum, 30 şi ceva erau atunci, nu au depăşit 35 - 40 cei de la liberali. Să spui că sunteţi 80 - 90, să te duci tu, lider al unui partid, şi să faci acea afirmaţie după două ore şi jumătate de votat împotriva Guvernului şi a amendamentelor şi a bugetului spunând că eşti raţional...', a arătat Zgonea.
[citeste si]
Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că îi pare rău că un coleg din Parlament face 'un joc de imagine şi împroaşcă cu noroi un coleg din grupul său parlamentar' şi şi-a cerut scuze pentru atitudinea pe care a avut-o acesta, adăugând că nimic din ceea ce a spus presei nu este în conformitate cu adevărul.
Liberalul Ludovic Orban a precizat că este o diferenţă greu de explicat între cele două voturi date de plen pentru legea pensiilor parlamentarilor, la primul vot exprimându-se aproximativ 310 parlamentari, în timp ce la al doilea vot s-au exprimat puţin peste 290. 'La votul final asupra legii ne-am ridicat din sală şi am plecat. 90 de parlamentari PNL. În opinia mea, este foarte greu de crezut că, după ce la votul anterior au fost 304 voturi pentru, 2 împotrivă şi vreo 7 abţineri, puteau rămâne în sală 287 de parlamentari după retragerea din sală a 80 - 90 de parlamentari ai PNL', a spus Orban. EL a precizat că PNL nu poate dovedi acest lucru, astfel încât nu poate fi contestat votul. Orban a mai declarat că situaţia este asemănătoare cu cea din 2010, la votul pe legea pensiilor, când preşedintele Camerei Deputaţilor de la acea vreme, Roberta Anastase, a fost acuzată că a numărat greşit.
'Se pare că Valeriu Zgonea o depăşeşte în măiestrie pe Roberta Anastase', a încheiat Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă