Valeriu Zgonea, acuzat de trafic de influență. Ionela Dobrică, reacție
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Valeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, este urmărit penal într-un dosar de trafic de influenţă. El a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de procurorii DNA, fiind acuzat că în 2013 ar fi intervenit în favoarea Ionelei Dobrică pentru a fi numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului Comunicaţiilor, apoi în funcţia de subsecretar de stat în acelaşi minister, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

În același dosar este inculpat și Dumitru Dobrică, consilier judeţean PSD de la Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

Fiica lui Dumitru Dobrică, Ionela Dobrică, în prezent deputat PSD, a transmis în urmă cu puțin timp pe pagina sa de socializare un mesaj, în care precizează că numirea sa în funcția de secretar de stat ”a respectat toate prevederile legale”.

Citește și: DNA: Tandemul Zgonea-Dobrică ar fi dus la o numire cheie în Guvernul Ponta

”Am primit mai multe întrebări legate de dosarul DNA în care sunt citați Valeriu Zgonea si tatăl meu, Dumitru Dobrică.
Numirea mea în funcția de subsecretar de stat, a fost făcută la propunerea PSD și a respectat toate prevederile legale.
Nu cunosc nimic in legatură cu lucrurile care sunt scrise de DNA in comunicatul referitor la acest dosar.
In acest moment nu am nicio calitate in acest dosar.
Am încredere în corectitudinea justiției in România”, a scris Ionela Dobrică.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel