Data publicării:

Valeriu Turcan despre sondajele pe Bucureşti: Sunt oameni de dreapta care, sub presiunea media, nu-şi afişează opţiunea

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
oameni pe strada
oameni pe strada

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, crede că în cazul sondajelor realizate pentru alegerile din Bucureşti ne-am putea confrunta cu fenomenul „mulţimii tăcute“, în sensul în care ar exista şi susţinători ai PDL-ului, care însă, sub presiunea unor canale media, aleg să nu-şi declare opţiunea politică.

„Nu, eu nu am încredere în acel sondaj, ştiu la ce faceţi referire. Eu cred că în cazul Bucureştiului am putea să ne confruntăm cu un fenomen al mulţimii tăcute. Adică oameni de dreapta care să aibă simpatie sau să înţeleagă nevoia unor măsuri de dreapta luate de Guvern, dar care să ezite în a-şi afişa opţiunea politică pentru PDL sub presiunea, agresiunea unor canale media care au audienţă importantă în Bucureşti“, a declarat Turcan, miercuri seară, la TVR Info.

Aprecierea purtătorului de cuvânt al preşedintelui a venit ca răspuns la întrebarea dacă, în calitate de fost consultant politic, consideră că PDL mai poate „recupera“ Bucureştiul, având în vedere că un sondaj realizat în mai de studenţii de la Facultatea de Sociologie de la SNSPA releva faptul că bucureştenii au o „antipatie“ faţă de acest partid.

El a mai precizat că în cazul alegerilor pentru primăria Capitalei pot apărea oricând „surprize“. Despre candidatura lui Sorin Oprescu, actualul edil şef al Bucureştiului, Turcan consideră că este un „caz foarte interesant de urmărit“ şi că relaţia cu USL va fi determinată de obiectivul primarului general.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel