Data publicării:
Valeria Arnăutu, durere enormă. Cum și-a pierdut ambii părinți în două săptămâni: Mi-am RUPT mâna când m-am întors de la înmormânare. Am înțeles că NU mai sunt copil
Valeria Arnăutu a vorbit despre despărțirea de părinții ei, care s-au stins în două săptămâni.
Cântăreața de muzică populară Valeria Arnăutu a făcut dezvăluiri despre cele mai grele momente din viața ei.
Valeria Arnăutu a trecut prin momente cumplite în anul 2022, după ce a rămas fără ambii părinți în mai puțin de două săptămâni.
Invitată în platoul Antena 3, în emisiunea "News Magazine" a Mihaelei Bîrzilă, cântăreața de muzică populară a vorbit, profund emoționată de durerea fără margini prin care a trecut.
La sârșitul lunii noiembrie, tatăl Valeriei Arnăutu își dădea ultima suflare, iar două săptămâni mai târziu, mama artistei l-a urmat. Rămasă fără ambii părinți înainte de Sărbători, îndrăgita interpretă a spus că abia acum și-a dat seama că nu mai este un copil și a dezvăluit că cei doi câini ai săi, Pappy și Minnie, au fost cei care au ajutat-o să treacă cu bine peste momentele triste.
"Ei m-au ajutat foarte mult și vreau să le mulțumesc și oamenilor de bine care mi-au fost alături, unei prietene din copilărie, Ana, care m-a ajutat enorm cu înmormântările părinților și care m-a însoțit la București după înmormântările ce au avut loc la Reșița. De bine ce am invitat-o, mi-am rupt mâna dreptă și a stat o lună și jumătate cu mine, timp în care n-am putut face nimic.
Mama era bolnavă de foarte multă vreme, suferea de o boală autoimună, dar o ducea, era pe linia de plutire. Tata a făcut accident vascular și totul s-a terminat destul de repede. Au fost primele sărbători fără ei și prima dată în viața mea când am înțeles, de fapt, că nu mai sunt copil", a declarat Valeria Arnăutu.
"Ei te veghează de acolo, de sus, și știu că le-ai fost alături până în ultima clipă, ai făcut tot ce se putea face", a mărturisit Mihaela Bîrzilă.
Mihaela Bîrzilă: "Și pentru mine a fost primul Crăciun fără tatăl meu"
"Cred că fiecare dintre cei care au pierdut pe cineva drag, avem impresia că ei sunt prezenți în continuare în sufletul nostru, în viața noastră și ne veghează de acolo, de sus.
"Și pentru mine a fost primul Crăciun fără tatăl meu, de șapte ani am pirdut-o și pe mama și în această perioadă sunt aproape 60.000 de familii de români care au pierdut pe cineva drag din cauza pandemiei care pare să nu se mai termine. A fost o perioadă grea, mulți oameni s-au însingurat, au intrat în depresie. Pe tine te-au ajutat foarte mult Minnie și Pappy, ai fost norocoasă, animalele de companie au făcut minuni", a completat Mihaela Bîrzilă.
"Așa e, ei ne înfrumusețează viața cu iubirea lor necondiționată. Pappy are opt ani și este tăticul lui Minnie, care are trei ani, sunt niște pufoșenii, niște jucării vii", a mai spus Valeria Arnăutu.
Cei doi câini au oferit un adevărat spectacol în platou, după ce au început să se joace între ei.
Întrebată ce planuri are pentru anul 2022, artista a dezvăluit că: "Am multe proiecte anul acesta și această profesie a noastră ne face să ieșim din toate durerile, din tristețe. Am piese noi, am avut un colind pentru cei plecați pe veci, un proiect trist, dar frumos, unic, am piese la care sper să realizez videoclip și am un proiect al unei emisiuni TV pe care urmează să o prezint", a mai spus cântăreața.
Întrebată cum a reușit să-și rupă mâna, artista a spus ca s-a întâmplat imediat după ce s-a întors de la înmormântarea părinților săi.
"Am căzut după ce m-am întors de la Reșița, de la înmormântările părinților mei. Cred că aproape nu vedeam pe unde merg...", a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News